„Garajiada”, pusă pe pauză. Noua abordare în privința garajelor dintre blocuri, la Timișoara

Administrația Fritz vrea să prelungească valabilitatea contractelor de închiriere pentru terenul pe care sunt ridicate garaje. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus aprobării consilierilor locali săptămâna viitoare. 

Pe finalul mandatului său de primar, Nicolae Robu le-a transmit timișorenilor proprietari de garaje că „demolăm tot ce se poate demola” și că „nu are rost să vă opuneți în instanță, vă pierdeți banii de pomană”. Anunțul venea cu câteva zile înainte ca peste 40 de garaje din Calea Aradului și Torontalului să fie puse la pământ.

Aproximativ 6.000 de garaje mai sunt în Timișoara, în acest moment. Administrația Fritz anunță că vrea să prelungească valabilitatea contractelor de închiriere încheiate cu proprietarii garajelor pentru terenul aferent acestor construcții. Astfel, timișorenii pot putea semna contractele de concesiune cu municipalitatea pentru o perioadă de trei ani. Motivația primăriei:

„Vă aducem la cunoștință că termenul de un an presupune folosirea nejustificată a multor resurse materiale (hârtie, toner, imprimante, computere, precum și uzura perifericelor), resurse umane care se irosesc prin refacerea anuală a contractelor, iar timpul de lucru al funcționarilor care procesează și generează documentele ar putea fi folosit în alt scop al muncii de birou. Totodată, cetățenii cărora li se încheie asemenea contracte sunt nemultumiți de termenul închirierii și de obligativitatea de a depune anual aceleași documente chiar dacă nu s-a schimbat nimic în modul în care este deținut sau folosit terenul aferent garajului.”, scrie în proiectul de hotărâre ce urmează să fie supus votului aleșilor locali.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Garajele vor fi dărâmate doar dacă situația juridică a terenului pe care sunt construite aceste garaje se va schimba sau zona va fi sistematizată.

Până acum, administrația Robu a dărâmat garajele dintre blocuri în cartierele Soarelui, Girocului, Buziașului, Aradului, Lipovei și Torontalului. În locul acestora au fost construite parcări.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/