Derbiul etapei s-a jucat la Caransebeș, între primele două clasate: FC din localitate și Gloria Reșița. Cele două echipe au oferit publicului un meci frumos și atrăgător, ceea ce i-a împins pe gugulani să rămână în tribune până la ultimul fluier al centralului Botoș.
Pe stadionul din Balta Sărată echipele antrenate de Alin Artimon și Dănuț Boltașiu le-au arătat spectatorilor că nu degeaba se aflau la începutul meciului pe primele două poziții ale clasamentului. FC Caransebeş a început bine meciul, ratând în primele cinci minute ale partidei trei ocazii clare de gol, însă Haidău și-a arătat din nou calităţile. Gugulanii au pus stăpânire pe joc, dominând fără drept de apel Gloria, caransebeșenii trecându-și în cont alte numeroase ocazii de a înscrie, prima repriză încheindu-se egal 0-0. Repriza a doua începe în acelaşi trend, gugulanii atacând din primul minut, dar Haidău respinge peste poartă. Gruparea din Govândari nu se pierde cu firea și stopează excelent fiecare atac venit din partea gazdelor, însă ultimele minute ale meciului se vor demonstra benefice pentru elevii lui Artimon.
Centralul prelungește cu cinci minute partida, iar în minutul 90 + 3, la o îmbulzeală în careu, rezerva Constantin marchează pentru 1-0 și cele trei puncte sunt acontate de caransebeșeni, aceștia agățându-se de prima poziție, așteptând liniștiți următorul derbi, cel cu Muncitorul Voința Lupac, care au trecut lejer, 5-0, de cei de la Avrig.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157635698462445″]
Cei doi antrenori s-au arătat mulțumiți de joc și de spectacolul fotbalistic oferit de cei 22 de jucători: ,,Este o victorie meritată după aspectul jocului, am avut numeroase ocazii, trei chiar cu poarta goală, am făcut un meci bun, zic eu, am avut răbdare până la final și cred că atunci când încerci să păcălești jocul pățești așa… iei gol și nu mai ai ce să faci. Îmi felicit jucătorii pentru munca depusă astăzi.”, a declarat Alin Artimon, antrenorul celor de la FC Caransebeș. De cealaltă parte, Dănuț Boltașiu a declarat: ,,Îmi felicit băieții pentru meciul de astăzi, ne-am apărat bine până la marcarea golului, dar trebuie să recunoaștem că cei de la Caransebeș ne-au dominat, au fost mai proaspeți și au avut o evoluție mai bună decât a noastră. Venim după două rezultate bune, astăzi la fel am căutat să cucerim cele trei puncte.”
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157635698517845″]