Cicliștii montani din toată țara au plecat pe primul traseu organizat de Enduro Mountain Biking din România. Zeci de bicicliști și-au pregătit spițele pentru un altfel de traseu.
UPDATE, 18:30: Brașovul a stat în fruntea tuturor
Competiția de astăzi ce a adunat bicicliști din toată țara s-a încheiat cu un câștigător din Brașov la băieți, iar din cele patru fete concurente, pe locul al doilea s-a aflat tot o brașoveancă. „A fost o competiție foarte frumoasă și coborârile cu viteză faină și traseul cu adevărat frumos. E prima competiție de acest gen la care particip, fiind o premieră pentru țară. Am făcut 20 de minute și jumătate aproximativ la toate cele patru probe cumulat. Bicicleta mea este cea cu care mă antrenez , pentru că am participat la mai multe maratoane. Premiul este foarte neașteptat, dar se pare că totul a mers bine. Pe viitor, cu siguranță că mai vin în Reșița la alte competiții, pentru că este totul foarte bine organizat. Ieri am reușit să fac tot traseul, prima și a treia probă le-am făcut de două ori. Cu siguranță că m-a ajutat recunoașterea traseului, dar pe de altă parte eram destul de obosit, a trebuit să vin cu o zi înainte”, a declarat câștigătorul competiției METAL, Simion Cobianu, din Brașov. „Traseul este foarte frumos. Ieri am venit, dar am reușit să fac doar jumătate de traseu. Cu siguranță că voi veni și anul viitor, ca să bat diferența dintre mine și cea care a ieșit pe primul loc”, a precizat Larisa Cobianu, cea care s-a clasat pe locul al II-lea. Timpul de pe locul al treilea l-a avut o timișoreancă: „Eu am ajuns ieri și am mers pe tot traseul, toate cele patru probe, și nu credeam că voi mai avea energie, dar surprinzător am avut și mi-a plăcut foarte mult. Sper ca anul viitor să am timp să mă antrenez și să scot un timp mai bun”, a declarat pentru Express de Banat Roxana Pătrulescu.
Bike Attack Reșița a lansat invitația tuturor bicicliștilor din țară să participe la competiția METAL, primul concurs de Enduro pe bicicletă din țară. Așadar, la start au fost 70 de bicicliști din toate zonele țării, veniți în oraș special pentru a lua parte la acest eveniment premieră.
„Noi l-am intitulat sugestiv METAL și pentru că asta este tradiția noastră să producem fier și metal aici și ne gândeam că se îmbină foarte bine cu joc de cuvinte, M de la Mountain, E de la Enduro, T de la Trail și Al de la All Mountain. În același timp el este un concurs tip raliu care are patru probe speciale. Ele sunt în zona Reșița și sunt în general pe poteci. Există zone de transfer, unde trec de pe o parte pe alta între probele speciale”, precizează Cătălin Gavrilă, președintele Bike Attack.
Competiția duce bicicliștii prin zone din jurul Reșiței, zone pe care voluntarii au încercat în repetate rânduri să le transforme în trasee turistice, însă fără rezultat. „Zonele cele mai înalte ar fi Poiana Golului și zona Dealul Ciorii. Noi am folosit poteci pe care acum câțiva ani am vrut să le transformăm în trasee turistice pedestre, dar proiectul nostru nu a avut success, deoarece marcajele au dispărut la scurt timp. Sunt zone foarte frumoase. Toate traseele, probele speciale și zonele de transfer, sunt marcate deja de aproape o săptămână, deci nu există dubii că nu se cunoaște traseul”, a mai adăugat președintele asociației care a organizat concursul.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157637253992564″]
Pe tot parcursul traseului există voluntari Bike Attack și cei de la Centrul de Voluntariat Reșița, care asigură asistență participanților. De altfel, în caz de intervenții cicliștii se bucură de asistența celor de la Salvamont, medici din cadrul Bike Attack și jandarmi. Fiecare participant are asupra lui o hartă a traseului și grafice cu diferențele de nivel. Întreaga competiție atinge 35 de kilometri.
În rândul participanților traseul nu pare să presupună prea multe eforturi, chiar dacă se anunță a fi unul cu 1400 de metri diferență de nivel. „Din Timișoara venim. Am mai fost de trei ori la Reșița la diferite concursuri și orice inițiativă de acest gen este binevenită. Pentru mine traseul nu prezintă nicio noutate, l-am mai făcut de câteva ori. Din 2009 am început să mă dau cu bicicleta, după o întrerupere de câțiva ani din copilărie”, a precizat pentru Express de Banat Mihai Grozăvescu. „Este foarte frumos că s-a organizat un astfel de eveniment, primul din țară. Am mai participat la alte competiții, dar niciunul de genul acesta. N-am făcut o pregătire pentru acest traseu, pentru că este un hobby. Cât despre traseu, îl știu, am fost în recunoaștere și voi merge cât pot, dar nu mă lupt pentru premiu, e doar de distracție”, a precizat Dan Jurca. „Nu am apucat să merg pe traseu, dar nu am emoții, pentru că nu e primul concurs de biciclete la care particip, este însă primul de Enduro”, a explicat alt timișorean.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157637253975964″]