GALERIE FOTO: Bocșa, centrul multinațional!

Până mai ieri uitat în paragină, orașul vecin le oferă tot mai des locuitorilor șansa de a participa la acțiuni inedite, care  vizează viitorul comunității locale.  

Aleșii locali ai Bocșei au participat astăzi la o ședință festivă, în cadrul căreia au aprobat proiectul de hotărâre privind încheierea înțelegerii de colaborare cu localitatea Petrovac Na Mlavi din Serbia. Acțiunea a avut loc în prezența reprezentanților orașului La Valette Du Var din Franța, localitate care este înfrățită cu Bocșa încă din anii 90, fără ca relațiile de prietenie să fie cultivate în timp. Acum, actuala administrație locală a apreciat că este timpul ca relațiile transfrontaliere să fie un punct important pe ordinea de zi a acțiunilor pe care le desfășoară.

După ce s-a dat citire proiectului de hotărâre, aleșii locali au votat cu unanimitate de voturi, după care invitații au luat cuvântul. Ceea ce am semnat astăzi, aici, este un moment istoric pentru noi și sunt convins că prietenia care a început  va dura veșnic. Suntem cu atât mai onorați cu cât comuna noastră nu s-a mai înfrățit cu vreo localitate după Al Doilea Război Mondial. Colaborarea noastră a început pe linie culturală, întrucât  ansamblul  de dansuri din Serbia  va urca pe scena Festivalului Aurelia Fătu Răduțu”, a declarat Radisa Dragojevici, primarul comunei Petrovac Na Mlavi.

Colaborare transfrontalieră
Și dacă astăzi tot s-au pus bazele relației de prietenie, cei doi primari sunt hotărâți să facă treabă bună pentru comunitățile lor, mai ales că Uniunea Europeană încurajează astfel de parteneriate prin finanțări serioase. Ceremonia de semnare a documentelor a fost una emoționantă, dar de acum trebuie să ne pregătim pentru perioada 2014-2020, să putem accesa fonduri europene. Cert este că ne dorim colaborare în toate domeniile: economic, turistic, sportiv și cultural”, spune Eugen Cismănenanțu, edilul-șef al orașului Bocșa.

Încântat de momentul certificării relației de prietenie a fost și viceprimarul orașului La Valette Du Var, Jacques Couture, care a subliniat faptul că o relație de prietenie trebuie întreținută cu mare grijă, dar și cultivată în timp, astfel încât oamenii să simtă beneficiile ei. Această înfrățire este foarte importantă și sper ca de acum înainte să ne cunoaștem mai bine. Avem nevoie să ne întâlnim să ne cunoaștem mai bine și să ne înțelegem. O înfrățire este un act important, pentru că ne obligă să ne ajutăm unii pe alții”, a spus acesta.

Comuna Petrovac Na Mladi este formată dintr-un oraș și 33 de sate. Are 41.222 de locuitori și este situată la 115 kilometri de Belgrad. Zona este favorabilă agriculturii, iar actualul primar dorește să dezvolte și turismul pe plan local.

Pe lângă delegații din Serbia și Franța, la semnarea documentelor de înfrățire au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ilie Iova, și Florența Albu, director în cadrul Instituției Prefectului. Nelipsită de la acțiune a fost Liubița Raichici, care, pe lângă rolul de translator, a fost și cea care a inițiat colaborarea dintre cei doi primari. De asemenea, actele au fost parafate în prezența Excelenței Sale, Vesna Kolinovic, consul al Serbiei la Timișoara.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157634237422102″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/