Metalul Reşiţa a pierdut, pe propriul teren, scor 0-2, în faţa lui CSM Râmnicu Vâlcea, în al treilea meci al play-off-ului din Liga a II-a de fotbal.
Elevii lui Marian Pană au fost inexplicabil de cuminţi într-un meci atât de important şi au pierdut un joc în care nu au avut nicio ocazie mare de gol. A nu se înţelege că rosso-nerii au facilitat deliberat victoria oaspeţilor, dar miza partidei de astăzi ar fi trebuit să se vadă în jocul echipei noastre. Lipsită de nerv, de determinare, de agresivitatea în joc pe care o arată de obicei echipele gazdă, trupa lui Pană nu a făcut faţă unui adversar net superior. Poate că a contat mult şi faptul că primul gol a căzut repede, în minutul 10, dar cu atât mai mult, după ce s-au văzut conduşi, roş-negrii ar fi trebuit să arate o altă atitudine.
După o oră de joc, vâzând că pauza nu a adus nimic bun pentru echipa sa, Pană a făcut o dublă schimbare, introducându-i pe Breşneni şi Mureşan, în locul lui Enescu şi Stoica. Nu i-a ieşit, pentru că, peste doar opt minute, Popa a făcut 2-0 cu un şut din interiorul careului. Metalul nu a avut forţa necesară să revină în joc, ba putea să piardă chiar mai categoric dacă bara nu-l salva în ultimele minute pe Zimmermann. Zarurile nu au fost încă aruncate în lupta pentru promovare, mai ales că încă nu se ştie soarta Universităţii Craiova, dar cert este că s-a pierdut o partidă foarte importantă şi fanii s-au mai dezumflat.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157644498216175″]
În 24-25 ianuarie, la Reșița se lansează primul eveniment sub umbrela Banat Wedding Expo, târgul de nunți din acest an, care va reuni peste 60 de furnizori și va...
Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la o pensiune din localitatea Gărâna, mobilizând pompierii din Reșița. Flăcările au distrus complet acoperișul și etajul clădirii, însă, din fericire,...
Alina Dragomir |
14 January 2026
Roxana Bălan |
17 January 2026
Primăria Mehadia mizează pe UE pentru un proiect de peste un milion de euro
Daria Alexandrescu |
17 January 2026
Școala gimnazială din Băuțar – inclusă în Programul „Masă sănătoasă” 2026
Victor Nafiru |
17 January 2026
Cine n-are japonezi să-și cumpere. Sau măcar să-i angajeze cu ziua!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

