Iulius Mall, destinația preferată a reșițenilor

cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Stundeții reșițeni aflați la Timișoara nu așteaptă să înceapă anul școlar universitar ca să se reîntoarcă în centrul universitar doar pentru a petrece câteva ore la Mall.

Iulius Mall-ul din Timișoara are mulți fani în orașul de pe Bârzava. Fie că sunt doar în trecere, fie că merg special pentru asta, mulți reșițeni își fac drum prin complexul de magazine, și nu doar atât, dar și anunță pe rețelele de socializare că au trecut pe acolo.

Pe când reșițenii se întreaptă spre Timișoara, timișorenii preferă să își petreacă weekendurile pe malul unuia dintre lacurile din jurul Reșiței. În fiecare sfârșit de săptămână din această vară, timișorenii au luat cu asalt pontoanele, de la Văliug în mod special. Se pare că aceștia s-au săturat de ambianța climatizată din Mall și preferă vântul autentic de la Crivaia.

Însă totuși, reșițenilor nu le mai place acasă. Mall-ul, acel centru de magazine, cinema, mâncare, și jocuri de tot felul, atrage tot mai mulți oameni spre Timișoara. Le lipsește și reșițenilor așa ceva? Cei mai mulți ar spune că da, alţii  ar declara senin că s-ar muta oricând la Timișoara pentru a beneficia de toate avantajele unui oraș mare.

untitled design

Pe când în Reșița un astfel de complex

Autoritățiile locale nu văd prea curând o astfel de investiție în Reșița. Încă mai sunt multe de pus la punct, pâna ca cineva să se gândească să construiască un astfel de complex: „Deocamdată nu am înregistrat nicio solicitare de la vreun investitor pentru un astfel de complex de magazine”, declară Ildiko Szendrei, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Reșița.

Astfel, reșițenii vor fi nevoiți mult timp de acum încolo să bată drumul până la Timișoara ori de câte ori vor dori să se plimbe printr-un mall.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157631197266552″]

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n

Comments

  1. Alex says:

    Din punctul meu de vedere Timisoara pentru mine inseamna mall-ul. Nu magazinele, doar cinematograful. Suntem un judet de tot rahatul. Nu avem si noi un cinematograf de Doamne ajuta. Dar nu e problema cinefilii merg in Timisoara la film. Pacat de zona frumoasa in care e sitauata Resita. Avem niste conducatori de mai mare rusinea. Resedinta de judet fara cienmatograf. Si daca l-ar deschide daca n-ar aduce filme noi tot n-ar merge.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/