Premiera consumată în toamna anului trecut, în materie de premiere a cuplurilor cu o vechime de peste 50 de ani în viața de familie, s-a repetat vineri, în Sala Mare de ședințe a Primăriei Oravița.
De Ziua Pământului, 30 de cupluri cu o vechime cuprinsă între 50 și 67 de ani de căsătorie au fost premiate de către autoritățile publice locale orăvițene. Frumos îmbrăcați și ținându-se de mână, unii mergând în cârje, cuplurile ce și-au consolidat relația de-a lungul timpului au participat vineri, în Sala Mare de ședințe a Primăriei Oravița, la festivitatea de înmânare de diplome de către primarul orașului Oravița, Dumitru Ursu. În deschiderea evenimentului, primarul Ursu a ținut o alocuțiune emoționantă și i-a felicitat pe cei prezenți pentru modul în care și-au păstrat și conservat relația de cuplu în timp. După alocuțiunea edilului-șef, cuplurile au fost strigate pe rând și au fost recompensate cu o diplomă, o sumă de bani, iar părții feminine din cuplu i-a fost înmânat și un buchet de flori.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157665124846154″]
„Pentru noi (Primăria Oravița, n.a.) a fost un moment deosebit de înălțător și emoționant, iar pentru mine emoțiile au fost extrem de mari, pe de-o parte că m-am întâlnit cu acești oameni minunați, iar pe de altă parte că astăzi ar fi trebuit să-l aniversez pe tatăl meu. Mă bucur că am reușit să-i premiem pe toți cei care au împlinit cei peste 50 de ani de căsătorie și astăzi am continuat acest demers pe care l-am inițiat împreună cu echipa mea în toamna anului trecut”, a declarat pentru publicația online Express de Banat edilul-șef al Oraviței, Dumitru Ursu.
CITEȘTE ȘI: FOTO. Record în căsnicie. Sensibilitatea a „inundat” străzile Oraviței!
După ce momentul premierii a luat sfârșit, cuplurile prezente au socializat cu primarul Ursu la un pahar de șampanie.