Cu puşti de 16 ani în echipă, Reşiţa a pierdut onorabil

HC Caraş-Severin a fost învinsă astăzi de HCM Constanţa, pe propriul teren, cu scorul de 29-21 (16-10), într-un meci din etapa a şaptea a Ligii Naţionale de handbal masculin.

Forţat de împrejurări, Aihan Omer a avut pe bancă şi chiar a trimis în teren la meciul cu echipa care domină campionatul de o bună perioadă de timp trei puşti care abia au împlinit 16 ani. Drăgănescu, Heimbach sau Ionescu sunt în momentul de faţă soluţiile de schimb pentru Petrea, Rohozneanu, Pârvan sau Cuciula, astfel că HC Caraş-Severin nu putea emite pretenţii prea mari în faţa campioanei. HCM-ul, deşi a pierdut piese importante în vară, încă îi mai are în teren pe Rudi Stănescu, Csepreghi, Toma, Stavrositu, Buricea, Novanc, Sadoveac sau Şimicu. Acesta din urmă nu a evoluat însă decât zece minute, pentru că, provocat uşor de Stan, şi-a ieşit din fire şi a recurs la un gest incalificabil, care nu are ce căuta pe un teren de sport, fiind imediat trimis în tribună. Omer a căutat tot felul de scheme pentru atac, dar fără prea mare folos, deoarece apărarea oaspeţilor arăta ca un zid uriaş în faţa lui Negru, Turcu sau Marta. Rudi Stănescu a contabilizat peste zece intervenţii în primele 20 de minute de joc, astfel că diferenţa de şase goluri de la pauză nu a părut deloc exagerată.

Reşiţenii au început foarte bine repriza secundă şi, în doar zece minute, au redus handicapul la doar două goluri. Cu puţină şansă şi dacă ar fi beneficiat şi de acele cinci procente pe care arbitrii le acordă de obicei gazdelor, elevii lui Omer ar fi putut prelungi suspansul în Sala Polivalentă. N-a fost loc de nicio surpriză, dar singurele regrete pot fi legate doar de ocaziile puştilor promovaţi de la echipa Liceului Traian Vuia. Pentru Drăgănescu, Heimbach sau Ionescu, un gol în poarta lui Rudi Stănescu ar fi însemnat foarte mult. Au fost aproape astăzi, dar timp mai au, pentru că ei sunt doar la primele minute în Liga Naţională.

,,Sunt foarte bucuros că lumea care a venit la sală a înţeles situaţia specială în care se află echipa, nu ne-a apostrofat, ba dimpotrivă, a fost alături de băieţi şi i-a încurajat. Am fost obligat să-i folosesc şi pe cei trei juniori, care abia au împlinit 16 ani. În viitor vor mai apărea şi alţi juniori II de la „Traian Vuia”, aşteptăm să împlinească vârsta minimă permisă de regulament, aceea de 16 ani”, a declarat Aihan Omer.

HC Caraş-Severin: C. Ionescu, Marocico, Sămânţă – Drăgănescu, Heimbach, D. Ionescu, Vaidasigan 8, Starikov, Grigoraş 1, Marta 6, Negru 1, Turcu 1, Grozăvescu 1, Stan 3.
HCM Constanţa: Stănescu, Popescu – Novanc 3, Şimicu, Stavrositu 3, Vujadinovic, Toma 5, Sadoveac 3, Angelovski 1, Şomlea, Sabău, Csepreghi 8, Şoldănescu, Cristescu 1, Buricea 1, Criciotoiu 4.

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    Oare cand va veni vremea ca din orice cronica sau articol de handbal din expressdebanat sau …aiurea sa lipseasca macar odata din text numele celor 4 absenti de marca, Petrea, Rohozneanu, Cuciula si Parvan! Nici numele portarului de 39 de ani, Paloma, nu a fost amintit de cate ori a fost pomenit Petrea….