Metalul Oţelu Roşu a ratat promovarea în Liga a III-a după ce a pierdut cu 0-3 (0-0) meciul de baraj cu campioana judeţului Timiş, Mama Mia Becicherecu Mic.
Gruparea din Valea Bistrei a realizat surpriza campionatului, reuşind să câştige Liga a IV-a în condiţiile în care a pornit târziu la drum, dar nu a repetat figura şi în barajul pentru promovarea în eşalonul superior. Diferenţa de scor înregistrată la finele celor 90 de minute este prea severă faţă de cum au stat lucrurile pe teren, dar asta contează prea puţin acum. Debutul întâlnirii a aparţinut fotbaliştilor din Becicherecu Mic, dar Metalul a arătat în finalul primei reprize că poate face pasul spre Liga a III-a. Pauza le-a prins bine doar timişenilor. La câteva secunde de la reluare, au scos un penalty, transformat fără probleme de Centea. După primirea golului, jucătorii suspendatului Panescu au reacţionat palid, în timp ce Mama Mia a aşteptat greşeala adversarului. Aceasta a venit cu un sfert de oră înainte de final. Molcuţ a făcut 2-0 şi a stabilit, practic, învingătoarea. Mai mult decât atât, peste alte zece minute, Mantaş a înscris pentru 3-0 cu un şut superb la colţul lung.
În tabăra Metalului s-a simţit dezamăgirea, dar nimeni nu a făcut o tragedie din acest eşec. ,,În prima repriză jocul a fost foarte echilibrat. Din păcate, la începutul părţii a doua a venit acea greşeală nepermisă şi au primit penalty. Atunci s-a rupt cursul jocului, echipa din Becicherecu Mic a dominat categoric. Dacă nu pica acel gol atât de devreme, eu spun că meciul se juca. Am jucat pentru club, pentru oraş, pentru judeţ, echipa a făcut un efort maxim”, a declarat preşedintele Sandu Florei.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157634225704455″]
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157634230723266″]
Liderul PNL Reșița le transmite social-democraților că nu-și pot ascunde eșecul din alegerile care au avut loc la sfârșitul acestui an! Degeaba a câștigat PSD mai peste tot în...
Roxana Novacovici |
11 January 2026
Pășind prin zăpadă ca prin încercare: Fii și tu un pas al Ioanei spre vindecare!
Adriana Baghiu |
11 January 2026
Plecat de peste 35 de ani din țară, un bănățean își poartă dorurile prin îndepărtata Australie
Cosmin Odorescu |
10 January 2026
Situația apocaliptică din sudul Banatului Montan cauzată de căderile de arbori, continuă!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

