În perioada următoare, Casele Județene de Asigurări de Sănătate vor prelungi contractele care expiră pentru furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale. De asemenea, în iulie, se vor încheia și noile contracte pentru a doua parte a anului 2019.
Conform reprezentanților instituției, pentru furnizorii care aveau contracte cu CJAS până la data de 30 iunie, contractele se prelungesc prin acordul părților până la data de 31 iulie, prin acte adiționale, cu îndeplinirea de către furnizori a tuturor condițiilor privind relațiile contractuale: documente, condiții de eligibilitate etc. Termenul de încheiere este vineri, 28 iunie, prin acte semnate de ambele părți. Din iulie va începe semnarea contractelor pentru perioada august-decembrie.
Pentru furnizorii care aveau deja contracte valabile până la 31 iulie, contractele se vor prelungi până la final de an cu acte adiționale. Pentru furnizorii noi, se vor încheia noi contracte. Termenul pentru aceste înțelegeri este data de 31 iulie. Documentele necesare încheierii actelor adiționale de prelungire a contractelor, termenele-limită pentru depunerea acestora și calendarul de activități specifice procesului de contractare vor fi afișate pe site-urile Caselor Județene de Asigurări de Sănătate, dar și la sediile acestora.
Sursa foto: timișoreni.ro