Fum alb deasupra Parlamentului României! Guvernul Orban, învestit cu emoții!

Cu o prezență aproape de limită, Guvernul Orban a fost învestit. 7 voturi peste limita minimă este „scorul” cu care Ludovic Orban va ocupa de astăzi scaunul de prim-ministru al României. Care a fost atitudinea parlamentarilor din Banat față de ședința din această după-amiază?

Procesul de învestire a Guvernului Orban a început astăzi cu peripeții. Unii parlamentari au constatat că nu pot vota, din cauza unor defecțiuni la sistemul electronic. În plus, așa cum au promis, în mare parte, social-democrații și membrii Pro România au lipsit din sală. La startul ședinței, în sală se aflau 235 de parlamentari, iar pentru a fi învestit, Guvernul Orban avea nevoie de 233 de voturi. Pe parcursul întrunirii, în sală au mai intrat 6 parlamentari, astfel că la începutul procesului de votare au fost anunțați 241 de senatori și deputați. Cabinetul Orban a primit votul de încredere din partea a 240 de parlamentari.

Ceremonia de depunere a jurământului va începe la ora 19.00.

Ce spun parlamentarii din Banat?

Senatoarea PNL de Timiș, Alina Gorghiu, cea care a și condus ședința de astăzi pentru că președintele Camerei Deputaților și cel al Senatului au lipsit, și-a arătat revolta față de lipsa social-democraților din sală. „Nu mă mir că PSD a fugit astăzi din sală. Obligația partidelor este să respecte aceste proceduri. Democrația asta înseamnă să respecți ceea ce e mai bine țării, chiar dacă nu îți convine politic. Nu voiam s-o văd zâmbind în sală fals pe doamna Dăncilă, dar mă așteptam ca PSD să respecte Parlamentul și să fie prezent la învestirea guvernului Orban. Să le fie rușine”.

În cea mai mare parte, membrii PSD au lipsit din sală. La fel a făcut și Luminița Jivan, președintele PSD Caraș-Severin și deputat în Parlamentul României. „Nu am participat pentru că în Comitetul Executiv s-a luat o hotărâre și vreau să respect deciziile partidului, fără discuții. Acesta este motivul neparticipării mele în sală. După cum s-a văzut, niciunul dintre deputații și senatorii PSD nu au fost în sală, decât liderul de grup și viceliderul. Atât. Pe de altă parte, legat de ceea ce urmează să se-ntâmple, sper din tot sufletul să nu ne ducă țara în haos, așa cum au spus-o. Sper să nu se apuce de tăiat pensii sau de impozitat pensii, de impozitat salarii etc. Să nu anuleze toată munca pe care noi am depus-o pentru oameni și pentru țară și să ne ducă proiectele bune în continuare. Măcar să ducă în continuare ceea ce am început”, spune Luminița Jivan.

În județul vecin, social-democratul Alfred Simonis spune că PSD va continua să lupte pentru „lucrurile bune”. „Nu pot să spun că m-am așteptat, dar se prefigura un vot la limită sau câteva voturi peste sau sub limită. Eu eram deschis la orice scenariu. PSD e în opoziție și este o diferență de forță. A demonstrat că a știut să se bată pentru interesele românilor. Avem un grup parlamentar mare și ne vom bate pentru fiecare lucru bun astfel încât acesta să rămână și vom lupta să îi oprim pe cei care vor să taie pensii, să închidă spitale, să scoată voucherele de vacanță. Ne vom bate până la capăt pentru aceste lucruri”, a declarat pentru Express de Banat Alfred Simonis, deputat de Timiș din partea PSD.

Echipa USR a fost prezentă la vot în unanimitate, 40 de parlamentari din 40, și a susținut Guvernul Orban, așa cum a promis. Nicu Fălcoi, deputat USR de Timiș, nu a ezitat nici el să atace fostul Guvern. „Din acest moment, Guvernul Dăncilă, cel mai prost guvern pe care țara noastră l-a avut vreodată, este istorie. Nu cred în jumătățile de măsură, așa că n-o să vă vând acuma pielea ursului din pădure, spunându-vă că Guvernul Orban va reuși să repare în următoarele luni tot ce-a stricat PSD-ul în ultimii ani. Nu. Nu va reuși. Și n-o să vă spun nici că noi, echipa USR, o să fim vreodată niște furnizori de voturi în alb pentru-acele decizii ale Guvernului Orban cu care nu vom fi de acord. Nu, nu vom face asta, fiindcă datoria noastră e-n primul rând față de români. Cred în continuare, la fel ca toți colegii mei din USR, că singura soluție corectă ar fi fost alegerile anticipate. Ce va urma de-acum încolo este, din punctul nostru de vedere, o soluție de tranziție care-ar trebui să ne conducă cât mai repede către organizarea de alegeri anticipate”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/