Fugărit cu toporul pe Semenic

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Administratorul complexului de vile Birta de pe Muntele Semenic a trăit momente de panică în prima zi a anului, când unul dintre angajaţi, supărat din cauza banilor, l-a ameninţat cu un topor. Doar intervenţia jandarmilor a reuşit să-l potolească pe bărbatul revoltat.

Jandarmii montani au fost sesizaţi pe 1 ianuarie, în jurul orelor 10, să intervină la un incident care ar fi putut avea urmări tragice. „Patrula de jandarmi montani, aflându-se în misiune în Staţiunile Crivaia şi Semenic, împreună cu personal din cadrul Compartimentului Prevenire şi Combatere a Faptelor Antisociale, s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind găsită cu o toporişcă în mână”, a precizat Marius Săndulescu, purtător de cuvânt al jandarmilor cărăşeni.

Bărbatul din Reşiţa, în vârstă de 59 de ani, supărat din cauza unor neînţelegeri financiare cu administratorul complexului, n-a stat prea mult pe gânduri şi a pus mâna pe topor. Conflictul a fost aplanat de intervenţia jandarmilor, care au avut grijă de scandalagiu. „Împotriva numitului Ioan G., în vârstă de 59 ani, din municipiul Reşiţa au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, pentru comiterea infracţiuniilor de ameninţare şi portul, fãrã drept, în locurile şi împrejurãrile în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporalã a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publicã, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tãiere, împungere sau lovire”, a mai spus Marius Săndulescu.

promovare banner maxagro

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa în vederea continuării cercetărilor.

 

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/