Ceseriștii vor salarii mai mari

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Cei peste 900 de angajați de la Combinatul TMK încep în această lună negocierile pentru creșteri salariale. Aceștia vor venituri lunare mai mari cu 10%, în ciuda crizei economice care se anunță pentru 2012. Liderii sindicali se așează la masă cu patronatele pe data de 09 ianuarie.

Din 9 ianuarie și până pe 13, liderii sindicali ai Combinatului TMK negociază măriri salariale, pentru că, spun ei, ultima majorare a avut loc în urmă cu ani buni. „Vrem salarii mai mari cu 10%. Inițial, răspunsul patronatelor a fost negativ pentru că cei care ne conduc sunt pesimiști și consideră că va urma un nou val de criză. În ciuda acestui fapt, noi sperăm să reușim să îi convingem să ne mărească salariile”, a spus liderul sindicatului Vatra din TMK, Iancu Muhu. Mai mult decât atât, acesta a subliniat faptul că angajații vor și prime mai mari, mai ales pe cele de vacanță. În ce privește problemele de mediu, va fi nevoie de oprirea temporară a activității. La finele lunii decembrie s-a încheiat contractul record semnat cu firma din Arabia Saudită, iar acum societatea este obligată să rezolve problema poluării locuitorilor din cartierul Muncitoresc. „S-a discutat deja acest aspect, cel mai probabil, în luna martie încep lucrările de reabilitare a instalației de desprăfuire”, a adăugat Iancu Muhu.

promovare banner maxagro Muzeul TM
1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/