Printr-o modificare legislativă, inițiată de Ministerul Justiției, fugarii vor trebui să suporte cheltuielile pentru aducerea lor înapoi în țară.
Fugarii aduși în țară pentru efectuarea pedepsei vor plăti din buzunarul propriu costurile transportului până în România. Această modificare legislativă este adusă printr-un proiect de lege al Ministerului Justiției, prin care se vor economisi bani la buget.
În 2023, statul a cheltuit peste 10 milioane lei cu aducerea în țară a 587 de condamnați care au fugit de executarea pedepsei. Măsura urmărește și descurajarea acestei atitudini infracționale, având în vedere că sumele necesare pentru readucerea acasă ajung până la 25.000 de euro.
„Este un proiect pe care și Ministerul Justiției îl dorește foarte mult, eu personal am insistat foarte mult în elaborarea acestuia, iar Guvernul a făcut o cauză din aducerea în țară a fugarilor. Strategia pe care am avut-o în vedere este aceea ca în anul 2024 să se meargă mai mult pe prevenție, să se găsească pârghiile legislative ca fenomenul fugarilor să se diminueze”, spune Alina Gorghiu, ministra liberală a Justiției.