Liderul de la Palatul Administrativ caută variante de finanțare pentru reabilitarea și păstrarea în funcțiune a liniei de cale ferată Oravița-Anina.
În acest sens, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a purtat recent discuții cu reprezentanți ai Regionalei CFR Timișoara – Infrastructură și Călători. Aceştia au afirmat că nu există nicio intenție de oprire a traficului pe tronsonul de cale ferată vizat.
,,Este firesc să existe un asemenea parteneriat între instituții, care să acceseze atât fonduri bugetare, cât și fonduri europene. Este firesc ca instituția noastră să depună toate eforturile pentru a salva această capodoperă inginerească ce aparține patrimoniului bănățean”, a declarat, la rândul său, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.
O delegație a Consiliului Judeţean Caraș-Severin se va deplasa, zilele următoare, la Bruxelles, în vederea identificării fondurilor ce vor permite finanţarea activității curente a liniei.
Abureala pentru fraieri .
Sper sa vina cu vorbe ce vor fii transpuse in fapte!TRENUL reindustrializarii este pierdut!Safacem macar ceva turism,ca restul…. Ne vom bucura desigur,dar, acelas dar, dupa ce o sa vina aprobari de la bruxelles, o sa ne trezim ca CFR-ul inchide linia!Atunci lupta neica cu birocratia romaneasca, precum iovan iorgovan,si tine si lupta,lupta ,de osa fim biruiti!Ne vom trezi ca nu se stie ce hiartie era uitata in sertar la cineva uituc .SI AM FOST DEGEABA LA STAPANIREA DE LA BRUXELLES,bifand o noua intalnire populara.
Unde ați auzit de baba frumoasa si sârb deștept?Nu te mai baga in seama ca musca in c.. , lasă pe alții sa-si dea cu părerea . Hai , pa !