În faţa judecătorului, inculpatul Sorin Frunzăverde a susţinut, aşadar, că a fost o discuție politică. Dacă nu mai ştiţi despre ce discuţie e vorba, să ne aducem aminte. Frunzăverde trasa sarcini lui Ionesie Ghiorghioni şi Darian Ciobanu. Îi trimitea la primari PSD să le ceară, în numele lui Frunzăverde, sprijinul electoral pentru Klaus Iohannis în turul doi al prezidenţialelor, dacă vor să primească fonduri pentru comunităţile lor. Cam asta rezulta din stenogramele procurorilor.
Întrebarea-cheie este în ce calitate le cerea Frunzăverde celor doi: de lider PNL sau de preşedinte al Consiliului Judeţean? Lui Ghiorghioni, subaltern politic şi totodată vicepreşedinte al CJ, Frunzăverde ar putea spune că i-a vorbit pe linie politică. Dar lui Ciobanu? Tot politic? Păi Ciobanu, în calitate de secretar al judeţului, care îşi ia leafa abia după ce semnează preşedintele ştatul de plată, nu este membru de partid. El nu se putea afla la acea discuţie decât ca secretar al judeţului! Omul ăsta nu are voie să facă politică! Administraţie şi numai administraţie! Dar să mergem mai departe.
Relaţia firească în poziţie nefirească
„Îi cunoaştem, era imposibil să-i amenințăm, între noi există o relație firească“, a susţinut Sorin Frunzăverde. Faptul că îi cunoaşte pe primari ar exclude aşadar ameninţarea. Logică de fier! Vine apoi cu relaţia firească. Păi ce relaţie există de fapt între cei trei, pe de-o parte, şi primarii colindaţi în preajma turului doi de scrutin, de cealaltă parte? Pe cei trei îi uneşte conducerea administrativă a judeţului, iar primarii conduc la rândul lor tot administrativ nişte comune care, culmea!, fac parte din acelaşi judeţ. Şi cum se administrează un judeţ? Prin hotărâri de CJ dependente de voinţa politică a aleşilor, urmate de alocarea de bani înspre judeţ. Bani care ajung la destinatari fie direct, prin CJ, fie indirect, prin direcţiile sau instituţiile subordonate. Cum ar fi (fost) cazul direcţiei conduse până nu demult de Ianăş Roşeţi, directorul-infractor de la administrarea patrimoniului. „Relaţia firească“ între cele două părţi este, cum s-ar zice, banul. Banul public! Pe care îl primeşti mai lesne dacă eşti ascultător şi stai într-o poziţie, pardon, relaţie, firească.
Condiţionalul optativ imposibil
„Era imposibil să încercăm să-i condiţionăm“. Altă axiomă SF. Să încercăm, totuşi, să demonstrăm şi de nedemonstratul. Cel mai uşor condiţionezi pe cineva dacă e dependent financiar de tine. O anume dependenţă financiară, arătam ceva mai sus, există. Dar Frunzăverde spunea cândva, tot în faţa instanţei, că majoritatea alocărilor bugetare vin mai nou direct de la Guvern, nu prin CJ. Hai să plecăm pe logica lui. Deci Guvernul decide care comune primesc bani şi care nu. De-a lungul ultimilor 20 de ani, a devenit o practică executivă ca zonele de aceeaşi coloratură politică cu aceea a Guvernului să beneficieze preferenţial de finanţare bugetară. Or, în cazul unei victorii în turul doi al prezidenţialelor a preşedintelui (de atunci) al PNL, Klaus Iohannis, în faţa premierului (de atunci) al PSD, Victor Ponta, era de anticipat o ulterioară schimbare de guvern. Fie imediat după prezidenţiale, în 2014-2015, prin repoziţionarea unor grupuri de parlamentari, fie peste nici doi ani, după proximele alegeri parlamentare din 2016. Şi-atunci, cum v-ar suna următoarea necondiţionare: Dacă ne ajutaţi acum, noi ştim că ne-aţi ajutat, iar viitorul Guvern PNL (partid al cărui vice sunt!) va avea grijă de comunele ai căror primari sunteţi?!
Un i(el) nominal
Şi ultimul cartuş tras de Frunzăverde în sala de judecată: „Eu eram vicepreședinte al PNL, eram reprezentant al partidului la Bruxelles, ales uninominal președinte al Consiliului Județean, m-am întors tot timpul acasă, în Caraș-Severin, ce foloase necuvenite puteam să primesc?!” Să ne aducem mai întâi aminte cât de uninominal a fost ales Frunzăverde preşedinte al CJ. În preajma alegerilor locale din 2012, în Caraş-Severin pogora liderul regional (pe atunci) al PNL, Dan Radu Ruşanu. Era nemulţumit de sondajele de opinie preelectorale, care-l dădeau învins pe posibilul candidat liberal Nelu Popa în faţa pedelistului Frunzăverde. Dar nu-l prea dădeau învins şi pe un alt potenţial candidat PNL, Marcel Vela, în faţa aceluiaşi PDL-ist. Ce a urmat, ne aducem aminte. Decât să rişte o confruntare directă, cu-adevărat uninominală!, Frunzăverde şi Vela au bătut palma, pedelistul şi-a luat oamenii cu el, devenind toţi peste noapte liberali, iar Frunzăverde, fericitul viitor ales uninominal preşedinte penelist al CJ, fără contracandidat real la acele alegeri locale. Deci aşa a cam fost cu marele ales uninominal. Care acum întreabă retoric ce foloase ar fi putut să primească dacă şi-ar fi atras sprijinul primarilor PSD la alegerile prezidenţiale din 2014.
„Să nu uit să mă-ntorc acasă“. Smile(y)
Foloasele, e drept, n-ar fi fost multe. Doar unul, dar buuuuun. Aprecierea la vârful PNL pentru rezultatul obţinut de Iohannis în turul doi. Urmată de recompensarea, fie de către preşedintele câştigător Iohannis, fie de către conducerea PNL. Cu ce? Cu o funcţie pe măsura staturii Frunzăverde. În diplomaţie la vârf? La conducerea unui Serviciu de informaţii? Într-un viitor guvern de dreapta? Oricare-ar fi fost, toate sună al naibii de rău, nu-i aşa? Că atât de mult îi place lui Frunzăverde „acasă, în Caraş-Severin“, încât parcă i-am plânge de milă pentru surghiunul la Bucureşti, unde, între 1997 şi 2007, a fost nevoit să conducă patru ministere. După care s-a dus (de pe prima poziţie pe listă, deci iarăşi n-avea cum pierde!) şi pe la Bruxelles, prin Parlamentul European. De unde a revenit „acasă“ cu un an înaintea încheierii mandatului. A preferat să se mulţumească cu funcţia de mare şef la sat (preşedinte al CJ Caraş-Severin), decât sefuţ la oraş (Bruxelles sau Bucureşti), după ce căzuse în dizgraţia preşedintelui-jucător Traian Băsescu.
Acestea fiind zise, concluzia nu poate fi decât una. Inculpatul este nevinovat. Asupra primarilor nu s-a făcut nicio presiune. Frunzăverde nu avea nimic de câştigat dacă PNL obţinea un scor foarte bun în turul doi al prezidenţialelor. Vie Împărăţia lui.