Frumusețea sălbatică a Domanului, umbrită de cocalari! Trist!

casinoherculane by sungarden

Gunoaie, volum maxim pe manele și mașini până în buza apei. Așa a arătat un sfârșit de săptămână într-unul dintre cele mai frumoase locuri din apropierea Reșiței – lacul de la Doman! 

De mai bine de 10 ani, la doar câțiva kilometri de centrul Reșiței, pe locul unei foste mine pentru exploatarea cărbunelui s-a format natural ceea ce este astăzi lacul de la Doman, sau Lacul „Săracilor” după vechea sa denumire. Poate că își merită ultimul nume și nu din cauza peisajului sălbatic, a liniștii atunci când nu este populat de oameni, a superbei orchestre de  vietăți care te conduc într-o poveste, ci din cauza nesimțirii și nepăsării unora. Sunt vizați aici atât cei care au grijă să lase diverse gunoaie, de la pet-uri, resturi de mâncare, haine murdare, până la sutele de chiștoace împrăștiate peste tot, cât și autoritățile care pare că nu mișcă un deget pentru a da o față cât de cât civilizată acestui loc.

Unii au impresia că dacă ai făcut o cărare, iar mai nou ai adus o gheretă, care după cum am văzut funcționează doar noaptea pentru petrecerile maneliștilor, s-a rezolvat problema. Din contră, nesimțirea turiștilor a crescut la cote maxime. Din această vară nu mai există stăvilarul de pământ ridicat pentru a-i împiedica pe cei cu mașini să coboare până la apă, pentru le spăla în lac și pentru a-i înnebuni pe ceilalți cu muzica grotească ce urlă din boxele autoturismelor.

Această problemă nu datează de azi de ieri, reprezintă o chestiune cunoscută de mai bine de 10 ani, pentru că da, autoritățile, și de atunci, și cele de acum, cunosc locația și promit de la un an la altul proiecte care mai de care mai interesante, dar care probabil nu există nici pe hârtie. Lacul ce are o adâncime de 30-40 de metri și care continuă să se lățească în urma ruperii treptate a faliilor îți taie răsuflarea cu peisaje ce nu pot trece neobservate nici măcar iarna şi, foarte important, este că spațiul mai mult decât generos poate mulțumi pe toată lumea. Cea civilizată.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Ioan Popa, edilul Reșiței, a promis nu de mult că în această vară va aduce câteva camioane de nisip pentru a crea o plajă pe care oamenii să aibă condiții civilizate. Până la plajă mai este mult, ținând cont că în zonă nu există nici măcar o ghenă de gunoi. Oamenii de bun simț sunt „trași la răspundere” de cocalarii cărora le urlă manelele, privesc cum câinii fac baie cu stăpânii, mașinile sunt spălate cu găleata, iar berea curge cât e ziua de lungă.

 

 

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/