Primarul Timișoarei anunță că a fost eliberat certificatul de urbanism pentru noul stadion de 30.000 de locuri care ar urma să fie ridicat în locul arenei „Dan Păltinișanu”. „Mă aștept ca toată clasa politică timișoreană să se mobilizeze și să facă lobby puternic la București pentru ca sala polivalentă și stadionul să devină realitate cât mai repede”, a precizat Dominic Fritz.
Primarul Timișoarei vine cu vești în ceea ce privește noul stadion care ar urma să fie realizat în locul arenei „Dan Păltinișanu”, care va fi demolată. Astfel, edilul-șef anunță că luni a semnat certificatul de urbanism pentru noul stadion de 30.000 de locuri.
De asemenea, în cursul zilei de marți, Gabriel Almăjan, arhitectul-șef al Timișoarei, precum și viceprimarul Cosmin Tabără și o delegație a Consiliului Județean Timiș, se vor afla la București pentru mai multe discuții tehnice privind planificarea urbanistică a sălii polivalente și a stadionului.
„Chiar dacă sala polivalentă este o investiție de care va răspunde Primăria Timișoara, iar de stadion Consiliul Județean Timiș, dacă nu lucrăm toți împreună nu va ieși nimic din niciunul dintre obiective. Și fără finanțare din bugetul de stat nu va fi posibil oricum. Mă aștept ca toată clasa politică timișoreană să se mobilizeze și să facă lobby puternic la București pentru ca sala polivalentă și stadionul să devină realitate cât mai repede. Timișoara a pierdut deja prea mult timp și a rămas mult în urma altor orașe cu infrastructură sportivă modernă”, a declarat Dominic Fritz.