Dominic Fritz este revoltat de faptul că Guvernul a alocat doar jumătate din suma promisă pentru lucrări de investiții asumate pentru anul 2023, când Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. În schimb, susține primarul Timișoarei, sunt finanțate „șantiere inexistente” ale Consiliului Județean Timiș.
Două ordonanțe de urgență au fost aprobate în ședința de Guvern de joi prin care Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș primesc bani cu scopul susținerii proiectului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023. Mai precis, suma alocată se ridică la 136 de milioane de lei. Din acești bani, aproape 52 de milioane de lei merg pentru susținerea unor proiecte culturale, iar diferența pentru investiții în infrastructura culturală.
„Sumele rămase neutilizate din alocările de la bugetul de stat conform dispozițiilor prezentului articol și, respectiv, de la bugetele locale ale municipiului Timișoara și județului Timiș, se reportează în anul următor, potrivit destinației, până la finalizarea programului, dar nu mai târziu de finalul anului 2024”, scrie în ordonanța votată de Guvern.
Pe de altă parte, Dominic Fritz s-a arătat revoltat de faptul că proiectul TM2023 primește atât de puțini bani de la Guvern pentru investiții.
„Știrea zilei de azi pentru Timișoara e că Guvernul României a tăiat la jumătate finanțarea promisă în 2019 Municipiului Timișoara pentru infrastructura culturală a Capitalei Europene a Culturii. Poftim, cultură! De la peste 100 de milioane de lei promiși în 2019, am ajuns azi, cu șase luni înainte de începerea programului Capitalei Culturale, la o alocare de doar 53 de milioane de lei. În baza promisiunilor Guvernului României, Primăria Timișoara a pornit lucrări de investiții la infrastructura culturală, asumate în dosarul de candidatură: centrul multicultural de pe Mărășești, transformarea în centre culturale a fostelor cinematografe: Victoria (lucrare finalizată anul ăsta, fără niciun leu primit încă), Timiș, Studio, Dacia și Centrul pentru Artă, Tehnologie și Experiment MultipleXity. Lucrări de peste 190 de milioane de lei, care vor fi gata anul acesta și anul viitor și pentru care Guvernul s-a angajat cu o Ordonanță de Urgență în 2019 că va sprijini aceste investiții ale orașului cu 105 milioane de lei. Asta până astăzi, când s-a răzgândit și a tăiat banii la jumătate pentru șantierele primăriei”, a afirmat primarul Timișoarei.
Dominic Fritz mai susține că Guvernul a decis să sprijine financiar „șantiere inexistente” ale Consiliului Județean Timiș.
„În schimb, a suplimentat generos fondurile pentru Consiliul Județean Timiș la 32 de milioane de lei pentru niște șantiere inexistente: la Castelul Huniade nu se lucrează, la Biblioteca Județeană nu se lucrează, la Muzeul Satului nu se lucrează. Astăzi, am văzut că politica nu are cultură. Promisiunile Guvernului s-au schimbat după mici interese politicianiste locale”, a adăugat edilul-șef.
În final, Dominic Fritz a anunțat că toate investițiile asumate pentru anul 2023 vor fi duse la bun sfârșit de Primăria Timișoara, „indiferent cine mai bagă bățul prin gard”.
„Măcar sumele pentru susținerea evenimentelor culturale organizate de operatori culturali nu au fost tăiate. În plus față de cei 75 milioane de lei pe care îi punem la bătaie din bugetul local pentru programul cultural de anul acesta și din 2023, Ministerul Culturii va susține, prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, proiecte culturale cu 33 de milioane de lei”, a detaliat primarul Timișoarei.