Fritz: „O femeie m-a întrebat dacă eu cred în virus sau în Dumnezeu. Alegerea aceasta este una falsă și are scopul să ne dezbine”

Primarul Dominic Fritz dezaprobă protestele din ultimele zile din Timișoara și spune că agenda manifestanților nu are nicio legătură cu restricțiile din pandemie. Dominic Fritz a vorbit despre mesaje naționaliste, xenofobe și antisemite pe care protestatarii le transmit prin scandările lor.

Prin protestele din ultimele zile, spune primarul Dominic Fritz, manifestanții se împotrivesc modernizării orașelor și direcției europene. Este o agendă care amenință libertatea și democrația, mai spune primarul, care speră ca poliția să identifice organizatorii și persoanele care incită la ură. Primarul condamnă aceste forme de protest și spune că nu i pare normal ca oamenii să meargă în fața casei unui om politic pentru a-l înjura.

„Toate aceste măsuri restrictive care au fost luate peste tot în lume au creat o frustrare socială, au creat o presiune economică foarte mare și o neliniște pentru mulți dintre noi, pentru viitorul economic al familiilor noastre, al afacerilor. Și cred că aceste sentimente sunt îndreptățite și e firesc că oamenii își doresc să aibă o cale să își exprime aceste nemulțumiri și cred că inclusiv în stradă există o cale pentru asta. Dar există un cadru legitim pentru a exprima aceste opinii și există un cadru ilegitim, o formă de protest care subminează tocmai libertatea și democrația pe care pretinde că o apără. Protestele împotriva restricțiilor au fost deturnate spre naționalism, xenofobie și antisemitism. Sunt atacați președintele Iohannis, secretarul de stat Raed Arafat, actrița Maia Morgenstern, eu. Ieri s-a strigat împotriva maghiarilor, în unele orașe s-au adunat în fața spitalelor și au strigat împotriva medicilor. Este un lucru grav pentru că de la violența verbală la cea fizică este o distanță mică și eu am primit semnale de la medici din Timișoara, de la intelectuali publici care au apărut pe liste care sunt îngrijorați. Vecinii mei sunt îngrijorați, ai căror nume au fost făcute publice și care nu au nicio altă vină decât să locuiască în același imobil cu mine. Mă mâhnește faptul că și în acest oraș al deschiderii, al toleranței există niște antreprenori ai urii care se folosesc de nemulțumirea reală a oamenilor pentru o altfel de agendă.”, a spus primarul Dominic Fritz.

Primarul susține că agenda protestatarilor amenință libertatea și democrația. El a povestit cum a fost abordat într-un supermaket de o femeie care l-ar fi întrebat dacă el crede în Dumnezeu sau în virus.

CITEȘTE ȘI: Încă o noapte cu proteste la Timișoara. Manifestanții au mers din nou în fața casei primarului Fritz

„I-am răspuns că eu cred în amândoi. Și mi-a spus că nu se poate, trebuie să alegeți, domnule primar. Și cred că această întrebare este o capcană întinsă, este simbolul capcanei întinse pentru societatea noastră. Se vrea să facem alegeri false între Dumnezeu și virus, libertate și sănătate, sănătate și economie, între români adevărați și străini. Toate aceste alegeri sunt false și au  un singur scop: să ne dezbine. Cred că nu trebuie să cădem în această capcană, nu trebuie să ne lăsăm dezbinați chiar dacă avem păreri diferite despre care este calea ce mai bună să învingem această pandemie. Degeaba învingem pandemia dacă moare ce ne ține împreună ca o comunitate. Asta este miza acestor zile. De asta este important să spunem nu acestor forme de proteste, să spunem nu când devine normal să mergi în fața casei unui om politic pentru a-l înjura.”, a mai spus Fritz.

Întrebat care va fi votul său în cadrul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență Timiș care se va reuni pentru discutarea prelungirii sau a neprelungirii carantinei în Timișoara, după expirarea celor 7 zile de restricții, primarul a spus că în contextul regulilor noi impuse la nivel național, carantina nu și-ar mai avea rostul. Însă așteaptă să vadă și ce anume vor spune inspectorii DSP în analiza pe care urmează să o realizeze.

„Eu am spus încă de săptămâna trecută, înainte să existe o direcție clară de la nivel național: prelungim doar pentru 7 zile pentru că mă aștept ca Guvernul României să își clarifice direcția strategică în care vrea să meargă. Aceste decizii au fost luate, iar eu personal nu văd de ce ar fi benefic să amestecăm măsura carantinării cu alte măsuri care sunt și mai stricte. Cred că asta duce la o confuzie care eu cred că nu este productivă. Cu restricțiile naționale în vigoare pentru municipii cu o rată peste 7,5 la mia de locuitori, Timișoara se încadrează și cred că aceste restricții sunt clare, unitare și nu are rost să le amestecăm în continuare cu măsura carantinării. Asta va fi poziția mea mâine (n.r, miercuri) în CJSU. Dar eu încă nu cunosc recomandarea făcută de DSP și argumentele care ar putea fi aduse pentru continuarea carantinei.”, a explicat Fritz.

Miercuri expiră carantina de 7 zile impusă de CJSU Timiș înainte de intrarea în vigoare a noilor restricții de la nivel național. Există trei scenarii luate în calcul la această dată: în cazul în care DSP va recomanda prelungirea restricțiilor, iar avizul INSP va fi unul favorabil acestei recomandări, CJSU se reunește ca să ia decizia finală prin vot. O a doua situație se referă la un aviz de neprelungire a carantinei dat de inspectorii DSP, iar a treia variantă presupune prelungirea carantinei la propunerea INSP.

CITEȘTE ȘI: Restricții peste carantină. În Timișoara și alte 10 localități din Timiș nu se va mai circula după ora 20

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/