Primarul Timișoarei le-a transmis co-președinților USR PLUS de la nivel național că speră ca în urma rezultatelor înregistrate de alianță la nivelul județului, Timișul să aibă reprezentanți în viitorul Executiv.
În Timiș, USR PLUS a înregistrat un scor de 29,2% la alegerile generale din 6 decembrie, clasându-se pe primul loc în opțiunea alegătorilor.
„Mă aștept ca Timișoara și Timișul să aibă o voce importantă în viitorul Guvern. Cred că faptul că noi am contribuit cu rezultatele celor două partide care vor forma acest Guvern, am contribuit cu rezultatul nostru aici, cred că asta și trebuie să însemne că suntem reprezentați cu o voce, cu oameni la nivel de ministru, de secretar de stat și eu mă aștept la o colaborare bună între Guvern, primăria și consiliul județean”, a spus Dominic Fritz.
Primarul a reluat apelul către liberali cu privire la finalizarea negocierilor pentru formarea de majorități în CL Timișoara și CJ Timiș.
„Cred că acest rezultat a exprimat încă o dată dorința fermă a timișorenilor și a timișenilor să avem o guvernare comună între USR PLUS și PNL nu doar la nivel național, ci și la nivel local și județean, așa că fac un apel la seriozitate, la maturitate către partenerii noștri de la PNL să încheiem această etapă de tatonare din ultimele două luni și să trecem la treabă. Eu sunt gata oricând să votăm și al doilea viceprimar aici la Timișoara, după ce și la CJT se votează cei doi vicepreședinți, unul de USR și unul de la PNL. Este evident și firesc să mergem înainte și în Timișoara și în Timiș. (…) Dincolo de jocuri tactice, îmi e foarte greu să înțeleg cum PNL nu a reușit să spună că da, vrem să facem o majoritate în CJT și în CL Timișoara”, a explicat Fritz.
În Guvernul Orban, județul Timiș a avut un secretar de stat la Ministerul Dezvoltării – liberalul Cătălin Iapă, iar de curând Ciprian Bogdan a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătății.