Dominic Fritz, primarul Timișoarei, nu are bani suficienți să plătească facturile Colterm, astfel că abonații societății de termoficare sunt din nou în pericol să rămână fără căldură și apă caldă în mijlocul iernii. În aceste condiții, edilul-șef a trimis o scrisoare deschisă premierului Ciucă, în speranța că Guvernul va aloca iarăși bani pentru salvarea Colterm.
Doar Guvernul îi poate salva pe timișorenii abonați la Colterm în această iarnă, astfel încât să poată avea căldură și apă caldă în locuințe. Aceasta este concluzia la care a ajuns din nou Dominic Fritz, primarul Timișoarei. Edilul a redactat, luni, o scrisoare deschisă pe care a transmis-o premierului Nicolae Ciucă, dar și parlamentarilor de Timiș, prin care solicită sprijin financiar pentru achitarea facturilor la gaz ale societății de termoficare a Timișoarei.
„Anul trecut, Timișoara a primit o alocare de peste 53 milioane lei din bugetul de stat pentru acoperirea facturilor de gaz până la sfârșitul anului. Acești bani s-au consumat acum. În plus față de această sumă, și din bugetul local am dat în decembrie 24 milioane lei. În primele două săptămâni ale anului au scăzut și temperaturile, iar la factura de gaz la Colterm a fost de 30 milioane lei. Sunt dimensiuni care sunt foarte, foarte greu, dacă nu imposibil de acoperit din bugetul local. Acesta este motivul pentru care voi publica o scrisoare deschisă către premierul Ciucă și Guvernul României pentru a sublinia că la fel cum doar alocarea din noiembrie și decembrie a anului trecut ne-a permis să funcționăm mai departe, la fel și acum este nevoie pentru orașele care au un sistem de termoficare care depinde de gaz de o alocare din partea Guvernului”, a afirmat Dominic Fritz.
Primarul Timișoarei a subliniat faptul că din cauza scumpirii gazului, Colterm a ajuns într-o situație „dramatică și fără precedent”.
„Noi, din partea bugetului local, am virat săptămâna trecută 12,5 milioane lei la Colterm, mâine probabil că mai dăm 15 milioane lei. Asta înseamnă că pentru primele săptămâni ale anului deja aproape 30 milioane lei vor merge către Colterm. Aceștia nu sunt bani care stau undeva într-un trezor, ci sunt banii timișorenilor, care sunt de fapt prevăzuți pentru alte lucruri, pentru a plăti facturile pentru investiții, la curățenie, pentru asistența socială, pentru dotarea școlilor, etc. Chiar dacă până acum am reușit din bugetul local să ținem situația cât de cât sub control, totuși ne aflăm într-un blocaj financiar dacă va continua așa. (…) Există o schemă de ajutor gândită de Guvern, care acoperă 50% din creșterea prețului la gaz peste 250 lei. Pe această schemă de ajutor vom primi pentru luna noiembrie patru milioane lei și pentru luna decembrie cred că 11 milioane lei. Dar așa cum arată cifrele, aceste 15 milioane lei ce o să ne intre acum pentru ultimele două luni o să ajungă cam pentru o factură de gaz de o săptămână”, a detaliat Dominic Fritz.
În final, primarul Timișoarei a precizat că este foarte important sprijinul financiar al Guvernului în această situație, pentru că municipalitatea a ajuns din nou în punctul de nu face față cheltuielilor.
„Este foarte clar și fac un apel la Guvernul României să urgenteze găsirea unor soluții viabile în această iarnă pentru toate orașele cu un sistem de termoficare centralizat, pentru că efectiv solidaritatea timișorenilor cu abonații Colterm este foarte mare, se realizează cu un mare efort, dar are limite matematice de care nu putem trece. Adică nu putem să cheltuim mai mulți bani decât avem și acum, cu aceste facturi la gaz și de combustibil, s-ar putea să ajungem în această situație”, a conchis Dominic Fritz.