Fritz, către consilierii locali PNL: „Cine nu vrea să-și asume votul, nu are ce căuta în politică”

Dominic Fritz este nervos pe consilierii locali PNL. Asta după ce aceștia au preferat să nu voteze două proiecte de hotărâre care prevăd amenzi mai mari pentru constructorii care aruncă deșeuri pe unde apucă. „Pare doar un gest de lașitate copilărească, dar e de fapt o palmă dată timișorenilor care au votat ca să fie reprezentați în Consiliul Local. Cine nu vrea să-și asume votul, nu are ce căuta în politică”, a afirmat edilul, revoltat.

O nouă ședință cu scântei a Consiliului Local Timișoara a avut loc joi seara. De data aceasta, aleșii locali s-au contrat pe marginea a două proiecte de hotărâre care prevăd, printre altele, amenzi mai mari pentru constructorii care aruncă deșeuri în mod ilegal. Aleșii locali PNL nu au dorit să voteze cele două proiecte, astfel că acestea au fost blocate.

Consilierii locali PNL au refuzat azi să voteze două proiecte de hotărâre care ar însemna amenzi mari pentru constructorii care aruncă în oraș și pe câmp deșeurile din construcții și demolări. Au refuzat să voteze o mai bună trasabilitate a deșeurilor din construcții. Nu vor să voteze pentru o Timișoara mai curată. În beneficiul cui lucrează consilierii PNL? (…) Încă o dată, liberalii din Consiliul Local arată că nu se află aici pentru a apăra interesele orașului și ale timișorenilor, ci interesele și metehnele câtorva patroni dubioși care fac bani serioși pe spatele sănătății noastre. Faptul că nu au avut curaj să voteze – nici cu da, nici cu nu, nici cu abținere, efectiv au refuzat să apese pe buton – pare doar un gest de lașitate copilărească, dar e de fapt o palmă dată timișorenilor care au votat ca să fie reprezentați în Consiliul Local. Cine nu vrea să-și asume votul nu are ce căuta în politică”, a afirmat, revoltat, Dominic Fritz, după ce proiectele de hotărâre au picat în Consiliul Local Timișoara.

Pe de altă parte, Dan Diaconu, consilier local PNL, a acuzat administrația Fritz că cel mai bine știe să se „văicărească” și că cele două proiecte nu au fost votate pentru că s-a propus întocmirea unuia singur, doar că solicitarea nu a fost acceptată.

Văicăreala e singurul atu al unei administrații care nu știe să facă nimic, iar când face, face prost. Pur și simplu, marii specialiști în administrație au venit în fața Consiliului Local cu două proiecte ce, teoretic, reglementau același domeniu – cel al protecției mediului. Cele două proiecte aveau prevederi de-a dreptul opuse. I-am rugat pe inițiatori să își ia o săptămână și să vină cu un singur regulament, consolidat, pentru că așa e legal, pentru că așa e normal, pentru că oamenii nu pot fi puși în fața unor documente contradictorii din care să nu înțeleagă nimic și ulterior să se aleagă cu amenzi. A fost imposibil, pentru că USR nu a fost în stare să își stabilească primadona. Așa că nu am votat. Toate inițiativele de genul acesta au ajuns mai devreme sau mai târziu la gunoiul legislativ local, că e vorba de organigrame, de regulamente cu porumbei, sau cele inaplicabile cu privire la clădirile istorice. Sunt însă un bun prilej de a mai vărsa o lacrimă pe Facebook în speranța că incompetența poate fi mascată de victimizare. Nu poate, la nesfârșit. Rămâneți administrația frigului, mizeriei, ilegalului și zero proiecte”, a afirmat Dan Diaconu.

În schimb, Răzvan Negrișanu, consilier local USR, a susținut că liberalii au ținut partea constructorilor prin gestul făcut în această seară.

Consilierii PSD și PNL au ținut astăzi partea acelor constructori care nu vor să scoată bani din buzunar pentru a proteja aerul pe care-l respirăm și curățenia din oraș. (…) Niciun argument nu i-a convins pe consilierii PSD și PNL că e o urgență să avem acest regulament. O parte a refuzat să-l voteze și alți câțiva s-au abținut de la vot. (…) Sunt dezamăgit să constat, din nou, că politicieni pe care cetățenii i-au trimis în Consiliul Local să-i reprezinte iau decizii împotriva acestora și în favoarea unor interese obscure. Iar dezamăgirea mare vine de la fostul meu coleg Andrei Meșter care a intrat în Consiliul Local pe baza programului USR pentru Timișoara și care s-a aliat cu PSD și PNL împotriva principiilor susținute împreună. Vom reveni cu acest regulament până când va trece. Suntem ca picătura chinezească”, a precizat Răzvan Negrișanu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/