Călătorii cu vaporașul de la Timișoara până la ecluza de la Sânmihaiu Român. După mai bine de 30 de ani

judetul timis
casinoherculane by sungarden

Din 2 iulie, după mai bine de trei decenii, se reiau plimbările cu vaporașele pe Canalul Bega, pe ruta Timișoara- Ecluza Sânmihaiu Român. Cursele vor avea loc în fiecare sâmbătă și duminică. 

Îmbarcarea pentru o plimbare de agrement spre Ecluza Sânmihaiu Român se va face din stația „Catedrala Mitropolitană”. Prima cursă este programată de la ora 12, iar cea de-a doua cursă de la ora 17. O cursă de agrement pe Canalul Bega de la Timișoara până la Ecluza Sânmihaiu Român va dura în jur de două ore.

Contravaloarea unei călătorii va fi de 30 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii. Există și câteva excepții. Călătoriile vor fi gratuite pentru persoanele cu dizabilităţi, copii mai mici de 7 ani, elevi, studenţi şi pensionari din întreg județul, în baza documentelor doveditoare.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Ambarcațiunile pot transporta cel mult 50 de persoane.

Doi ani și jumătate a durat reabilitarea nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român pentru ca, în viitor, să se poată călători pe Canalul Bega până în Serbia. Lucrările au fost realizate cu fonduri europene, de la bugetul național, Apele Române Banat și CJT. Ecluza reabilitată a fost inaugurată în luna aprilie. 

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/