Fritz: Cât de repede se poate începe furnizarea căldurii. A fost găsit un furnizor de gaz

fritz colterm

Veste așteptată de peste 100.000 de timișoreni. Primăria a reușit să încheie un contract cu un furnizor de gaz, astfel că se vor reîncălzi caloriferele în locuințe și în spitale. Dominic Fritz a precizat că acest contract este valabil doar până la data de 1 noiembrie, perioadă în care sistemul va funcționa la un nivel minim.

Dominic Fritz a anunțat că joi, în jurul orei 15.00, un furnizor temporar de gaz a transmis contractul semnat, astfel că se vor putea reîncălzi caloriferele timișorenilor.

Acum câteva minute un furnizor temporar de gaz a transmis contractul semnat și Colterm va începe cât de repede se poate furnizarea căldurii și apei calde în locuințele timișorenilor și în spitale. Din motive tehnice, va dura câteva ore până când acest lucru se va simți în calorifere. Mulțumesc companiilor implicate, ministrului Energiei, Virgil Popescu, și tuturor celor care ne ajută în această criză. Din păcate, asta este doar o soluție temporară. Noul furnizor a acceptat să semneze acest contract doar până luni, 1 noiembrie, ora 07.00, iar deoarece cantitatea de gaz este limitată, sistemul va funcționa doar la un nivel minim”, a declarat Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei a mai explicat că în plenul consiliului local din această săptămână, Colterm a mai primit 8,3 milioane lei din bugetul local și s-a plâns din nou de creșterea uriașă a prețului gazului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Consiliul Local a alocat Colterm săptămâna această încă 8,3 milioane de lei, pe lângă cele 142 de milioane de lei pe care le-am dat deja anul acesta, o sumă record. Dar explozia prețului la gaz la cote fără precedent în istorie a adus companiile de termoficare în România, oricum cu probleme uriașe, într-o situație de pericol real. Tot bugetul local nu mai este suficient să acopere aceste prețuri. Nici în Timișoara, nici în celelalte orașe din țară care au aceeași problemă. Ieri s-a votat în parlament o lege care va acoperi 50% din creșterea prețului la gaz pentru CET-uri prin subvenții de stat, un element important de soluție. După mai multe săptămâni de discuții și negocieri cu toți mari furnizori de gaz și câteva companii mai mici din România, constat că dezorientarea din piața de gaz este enormă și de abia începem să realizăm magnitudinea crizei energetice în România”, a afirmat Dominic Fritz.

Edilul-șef a mai precizat că timișorenii au suferit destul în ultimele zile și că trebuie luate măsuri pentru ca această criză energetică să nu se transforme într-una umanitară.

Vom continua – împreună cu toți care au fost în aceste zile de partea Timișoarei, cu toți cei care ne-au sprijinit să traversăm această criză – toate demersurile pe lângă Guvernul României, Parlament, Comisia Europeană, astfel încât Timișoara și celelalte orașe cu termoficare publică să aibă furnizori și resursele necesare pentru a nu transforma această criză energetică într-una umanitară. Timișorenii au suferit destul în ultimele zile”, a conchis Dominic Fritz.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/