Fritz a prezentat bugetul Timişoarei pentru 2021. Peste jumătate din bani merg pe funcționarea administrației. Dezvoltarea, axată pe finalizarea lucrărilor începute

1,4 miliarde de lei este valoarea totală a bugetului Timișoarei prezentat public de primarul Dominic Fritz. 620 de milioane de lei, adică 44% merg pe dezvoltarea orașului, iar restul – aproape 56% (787 milioane de lei) vor fi folosiți pentru funcționarea administrației.  

Bugetul de funcționare, zona în care se vor cheltui cele mai mari sume în 2021, cuprinde pe lângă salariile funcționarilor din primărie și din instituțiile subordonate, medicina școlară, ordinea publică, reparațiile de drumuri, funcționarea școlilor, salubrizarea și întreținerea spațiilor verzi. Cei mai mulți bani sunt alocați pe proiect funcționării școlilor – 57,6 milioane lei.

Tot din bugetul de funcționare sunt susținute financiar și ONG-urile care prestează servicii sociale – 9 milioane de lei, dar și proiectele culturale, de sport și tineret finanțate prin Centrul de proiecte (12 milioane lei).

„Începem prin a reduce cheltuielile de funcționare de la 797 milioane de lei în 2020, la 787 milioane lei în 2021. În această sumă sunt incluse restanțe din 2020 de 86 milioane de lei”, se arată în documentele Primăriei Timișoarei.

Cele mai mari cheltuieli din bugetul de funcționare merg spre subvențiile pe serviciile publice: 12,5% la Colterm (99 milioane lei) și 9,5% la STPT (74 milioane lei).

Bugetul de dezvoltare, axat pe finalizarea lucrărilor demarate

În valoare totală de 620 de milioane de lei, bugetul de dezvoltare are în vedere finalizarea unor lucrări demarate de fosta administrație. Este vorba de modernizarea și extinderea bulevardului Ctin Prezan – str. Venus, Parcul Civic, strada Grigore Alexandrescu, tronsonul Calea Torontalului – Calea Aradului, și reabilitarea liniei tramvaiului 5 pe bulevardul Bogdăneștilor.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Administrația Fritz vorbește și de proiecte de dezvoltare noi. Sunt prevăzute sume la mai multe capitole, astfel: digitalizare și smart city – 3,5 milioane lei, spațiu public și cartiere – 14,7 milioane lei, mobilitate urbană – 175 milioane lei, Timișoara verde – 14,5 milioane lei, educație 95 milioane lei, sănătate 12 milioane lei, cultură 32 milioane lei și sport 2,5 milioane lei.

La capitolul mobilitate, în top este proiectul benzilor dedicate pentru transportul public. Se dorește dezvoltarea unui proiect pilot pentru optimizarea rețelei de transport public la nivel metropolitan (Centru – Spitalul Județean).

Primarul Timișoarei a vorbit și despre reînnoirea flotei de transport cu 55 troleibuze, 30 minibuze și 30 autobuze
hibride (prin PNRR), dar și despre completarea inelului 2 Est de circulație. Sunt prevăzute două poduri noi – rutier și pietonal – între Splaiul Nistrului și Isho, dar și amenajarea intersecției Baader-Take Ionescu.

La capitolul educație, administrația Fritz a prevăzut în proiectul de buget 14 milioane lei pentru construcția a 3 crește în Calea Lipovei, Ciarda Roșie și Bogdăneștilor. Alți 120 de mii de lei vor fi destinați pregătirii documentației pentru 4 creșe noi în Alexandrescu, Bucovina, Blașcovici și Ghiroda Nouă și alți 400 de mii de lei – pentru reabilitarea și extinderea a 3 grădinițe din oraș – Martirilor, Plopi și Telegrafilor și pregătirea lor pentru finanțare UE.

Administrația Fritz își propune să înceapă construcția noii maternități a Spitalului Municipal – documentația este estimată să coste 1,5 milioane lei, iar valoarea totală a fondurilor care ar urma să vină pe PNRR este de 70 milioane lei.

Bugetul local al Timișoarei intră de joi în dezbatere publică pe buget.primariatm.ro. În formularul de pe site pot fi lăsate eventuale comentarii sau completări.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/