Frig, ploaie, fotbal puțin. ACS Poli a obținut o remiză cu Daco-Getica București, în ultima etapă din tur

Cei de la ACS Poli au remizat azi, 0-0, cu Daco-Getica București, după un meci chinuit, jucat pe o vreme friguroasă și umedă de iarnă. Ambele echipe au greșit mult, într-un meci destul de slab chiar și pentru liga secundă, jucat cu sub 100 de spectatori în tribune. Cu acest rezultat, timișorenii au terminat turul cu o victorie și patru remize, iar după meci administratorul special Radu Birlică și vicele Viorel Boiț au intrat peste arbitri, să-i felicite.

În prima repriză, oaspeții, deși au avut ocazii neconcludente, au jucat mai convingător decât gazdele, în sensul că au dus mingea mai cursiv spre careul alb-violeților. Timișorenii au jucat destul de chinuit în prima repriză, când mai toate încercările de atac s-au finalizat cu mingi pierdute pe greșeli ca la juniori. Oaspeții au jucat previzibil, cu majoritatea atacurilor cu Voicu și Bustea ca principali actori. Cei doi au irosit șanse, cu execuții care nu aveau cum să-l păcălească pe Smaranda. În minutul 29, Bustea putea marca, după ce bucureștenii au centrat în fața porții, dar jucătorul nu a ajuns la balon, care s-a lovit de bara laterală și a fost prins de portarul bănățenilor. Drăghici a trimis multe peste poartă o lovitură liberă, iar Melinte mai mult s-a accidentat singur la o fază fixă. Bucureștenii au mai avut o șansă spre finalul reprizei, când Smaranda a reținut din fața lui Bustea o centrare în adâncime.

În debutul reprizei secunde, Ionuț Voicu a trimis mingea în bara transversală, spre disperarea oaspeților. În minutul 52, Acolatse a căzut în careu, după ce a încercat să treacă de patru jucători din apărarea timișorenilor. Arbitrul Mircea Ardelean nu a dictat nimic, iar cei de la Daco-Getica au protestat vehement pentru un penalti. Oaspeții au continuat să pună presiune prin Voicu, care nu l-a putut învinge pe Smaranda. Pentru oaspeți, au irosit ocazii Drăghici, Bîrnoi și Melinte, niciunul cu soluția câștigătoare în fața portarului Balauru. Bucureștenii au mai ratat prin Neacșu și Bustea, în timp ce spre finalul jocului, Drăghici a șutat periculos, din 23 de metri, puțin pe lîngă poartă. În prelungiri, același Bustea a tras slab, cu călcâiul, de lângă bară, fără probleme pentru Smaranda.

ACS Poli Timișoara: Smaranda – Motreanu, Basic, Melinte, D. Filip – Golda, Haruţ, D. Codrea, Bîrnoi – Stere (min 76 Keita), Oct. Drăghici

Daco-Getica București: Dr. Balauru – Călinţaru, Cotigă, Motroc, Muşat, Al. Iordănescu (min 61 Carabela), Acolatse, Bustea (min 88 Al. Ilie), Rob. Neacşu, Ad. Voicu, Eug. Nica

Călin Cojocaru a fost mulțuit de prestația echipei sale. „Pe un teren greu, am întâlnit o echipă experimentată, cu mulți jucători care au jucat la prima ligă. Un lucru pozitiv pentru noi, ne-am dorit, am muncit, nu am luat gol. Al doilea meci fără înfrângere, suntem pe un drum bun. Eu am mare încredere în băieți și sunt convins că pe viitor vom avea rezultate mult mai bune și vom depăși locul care nu ne face cinste la acest moment. Meciul a fost destul de echilibrat, dacă îi intra mingea lui Tavi, eram mulțumit, nu cred că mai pierdeam. Ei nu și-au creat așa multe ocazii, în afară de bara lui Voicu din minutul 46, nu cred că au mai avut ocazii. A fost un meci echilibrat și nu meritam să pierdem, dacă câștigam, era foarte bine. Nu sunt dezamăgit, băieții au muncit, și-au dorit, au făcut efort mare. Venim după un meci greu, de la Mioveni, cu o echipă bună. Nu am luat gol, ăsta e lucrul cel mai pozitiv, iar pe viitor sunt convins că vom și câștiga. Dacă aveam opțiuni ofensive, bineînțeles că făceam schimbare. Nu avem opțiuni pe fază ofensivă, doar defensive în acest moment. Nu vreau să mă plâng, am încredere în băieți”, a spus antrenorul timișorenilor.

Marius Baciu a pus „tunurile” pe arbitrii. „Cum să fiu mulțumit? Am ratat cât am ratat, am condus jocul dintr-o parte în alta. A avut și Timișoara câteva situații, pe prostiile noastre și pe șmecherașii aceștia de arbitri, care în toate meciurile de acasă și de deplasare ne iau la mișto. Ce să mai zic? Dacă nu a dat arbitrul, nu a fost. Să judece observatorii. Le reproșez jucătorilor mei că sunt căcăcioși. Toate duelurile unu la unu… Nu mai discut, nu intru în detalii. Arbitraj de acasă, foarte frumos. Penalti, așa am văzut noi. Nu a dat, să fie sănătoși. Acesta e calitatea noastră, asta putem. Dar la ocaziile și situațiile pe care le-am avut, astăzi trebuia să câștigăm fără probleme. Le-am zis ce le-am zis și în prima repriză. Că ne-a fost frică de joc. Nu am avut consistență suficientă, nu ne-am ratat la pasă, am intrat într-un joc care le-a convenit adversarilor. Și se putea întâmpla orice la o fază fix sau două contre, că aici au ei forță. Pe greșelile noastre, atât. Pe mine mă doare sufletul de Timișoara, poate știți. Eu aici mi-am petrecut copilăria, mă doare inima pentru Timișoara. Chiar îmi pare rău, sunt în situația în care sunt”, a precizat Baciu.

ACS Poli joacă din nou sâmbătă, de la ora 14, pe Electrica, cu Farul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/