FOTO/VIDEO: Start perfect pentru gugulani!

FC Caransebeș a debutat cu dreptul în 2014, echipa antrenată de Iosif Rotariu reușind să se impună în derby-ul etapei de la Lupac.

Deși Muncitorul se află pe locul opt cu doar 15 puncte și mari probleme financiare, jucătorii antrenați de Viorel Lolea au rezistat eroic în fața liderului care şi-a creat numeroase ocazii de gol încă din debutul partidei. Muncitorii nu au rămas indiferenți şi au ripostat, însă fără noroc, portarul oaspeților fiind într-una din zilele de grație. Gugulanii au deschis repede scorul. Dubei a finalizat fără emoții în minutul zece.

Tinerii jucători ai Caransebeșului i-au prilejuit un debut fericit pe banca gugulanilor antrenorului Iosif Rotariu, care la finalul meciului s-a arătat a fi încântat de rezultat, de dăruirea, încrederea și profesionalismul dovedite pe teren.

Rotariu este încrezător în proiectul FC Caransebeș, promovarea fiind principalul său obiectiv: „Avem șanse mari de a ne califica în play-off și chiar de a reuși promovarea. Echipa este foarte omogenă din punct de vedere numeric, dar și valoric. Sunt câţiva jucători cu experiență care ajută echipa”, a declarat antrenorul la finalul meciului câștigat astăzi.

În schimb, antrenorul Viorel Lolea s-a arătat dezamăgit de evoluția propriilor jucători, în special de compartimentul ofensiv, care a ratat o serie de ocazii care să le aducă egalarea și chiar victoria. „Păcătuim foarte mult la finalizare, ratăm foarte mult, oaspeții dintr-o singură ocazie clară de gol au marcat, dar sperăm ca în etapa următoare să ne luăm punctele înapoi”, a declarat tehnicianul.