Reprezentatul Instituţiei Prefectului Caraș-Severin a venit degeaba la Păltiniş. Secretarul comunei nici nu a catadicsit să se prezinte la şedinţa de Consiliu Local.
Circ ieftin şi fără bani la Consiliul Local Păltiniş. O şedinţă convocată legal şi la care Instituţia Prefectului şi-a trimis un reprezentant care să conducă lucrările nu s-a mai ţinut pentru că secretarul comunei nici nu a catadicsit să răspundă convocării. Cu Căminul Cultural plin de localnici nemulţumiţi, reprezentantul prefectului Florenţa Albu nu a putut decât să-şi facă cruce şi să scuipe în sân, fiind obligat să anuleze lucrările şedinţei din cauza lipsei secretarului comunei, chiar dacă şedinţa fusese convocată legal.
„Domnu’ de la Prefectură s-o dat jos din maşină, o văzut că nu-i secretaru’ şi s-o suit ‘napoi în maşină ş-o plecat, că o zis că aşa nu se pot ţine şedinţe”, ne explică unul dintre localnicii comunei.
Oamenii sunt extrem de revoltaţi pe primar care, spun ei, ar face toate aceste jocuri şi pe care-l acuză de dictatură şi de faptul că pune localnicii să lucreze la biserica ucraineană din Cornuţel sau chiar la primar acasă.
Nici consilierii locali prezenţi la şedinţă nu au fost mai încântaţi. Aceștia susțin că au făcut zeci de sesizări la Prefectură, dar că instituția se fereşte să intervină în dispută, deşi în cauză ar fi chiar fapte penale, aşa că, spun ei, sunt hotărâţi să apeleze la procurori pentru a devoala abuzul în serviciu care se face în Primăria Păltiniş.
Până ajung procurorii cu cătuşele, însă, Instituţia Prefectului ar trebui să intervină şi să sancţioneze astfel de derapaje clare de la litera legii şi să pună lucrurile în ordine. Sau poate să mai trimită de câteva ori Corpul de Control acolo, că poate până la urmă vor avea şi vreun rost toate aceste controale…
CITEȘTE ȘI:
Unde-i lege, nu-i tocmeală! Dar până să se aplice legea în Păltiniș, e cale lungă…
Haos total în Consiliul Local Păltiniș!