Pentru al treilea sezon consecutiv, KSE Târgu Secuiesc a părăsit Reșița învinsă. Muncitorul Reșița s-a impus cu 3-2 în etapa a doua a Ligii I de futsal, dar a tremurat serios în ultimele cinci minute, după ce oaspeții au revenit de la 0-3.
Muncitorul Reșița s-a prezentat și cu câteva noutăți în acest meci în care au întâlnit o echipă aflată în reconstrucție, doar doi dintre jucătorii din sezonul trecut mai făcând și acum parte din lot. Noutățile reșițenilor au fost Takacs (de la Sighișoara), Lucian Popescu (de la Deva) și Andrea Săndescu (junior din Valea Domanului, de la fotbal). Prima repriză a fost fără goluri, însă cu ocazii de ambele părți, printre care și o bară a reșițenilor, prin Florin Bârcean. Portarul Cristian Copocean a avut trei intervenții salvatoare, în situații critice, iar tabela a rămas imaculată în prima jumătate a meciului.
Golurile aveau să vină după pauză, reșițenii reușind deschiderea scorului în minutul 23, când Casian Doană a driblat în viteză pe partea stângă, a urmat un schimb de pase cu Fedor, după care căpitanul Reșiței i-a pasat decisiv lui Bârcean, aflat în fața porții goale: 1-0. În minutul 25, scorul a devenit 2-0 pentru Muncitorul: Moț a recuperat balonul în jumătatea oaspeților, I-a pasat pe stânga lui Casian Doană, acesta a șutat spre poartă, Bunduc nu a reușit să rețină, iar Lucian Popescu, pe fază, a înscris, cu toate că avea un adversar în față, mai bine poziționat. Faza golului trei al Muncitorului a pornit tot de la o recuperare a lui Adrian Moț, de această dată din propria jumătate de teren și după o cursă impetuoasă a ajuns în suprafața de pedeapsă a celor de la KSE, a fost blocat în prima fază de portarul Bunduc, însă din ricoșeu mingea a ajuns la Lucian Popescu care a dus scorul la 3-0, în minutul 33. Lucrurile păreau a fi clare, însă oaspeții nu-și spuseseră ultimul cuvânt.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157672566103590″]
KSE Târgu Secuiesc a redus din diferență în minutul 35, când Gothard Gajdo s-a descurcat pe partea dreaptă și a șutat la colțul lung din unghi închis, din apropierea liniei de fund. Nu a trecut decât un minut și oaspeții au beneficiat de o lovitură de pedeapsă și Adrian Căsineanu și-a adus echipa la un singur gol de gazde. Muncitorul a trăit periculos ultimele cinci minute, însă tabela nu s-a mai modificat până la final. Astfel, reșițenii și-au trecut în cont primele trei puncte din acest sezon, la primul meci pe teren propriu în actuala ediție de campionat.
VIDEO: Golurile marcate de Muncitorul Reșița

Muncitorul Reșița: Copocean, Mitru, Fedor, Bârcean, Doană, Moț, L. Popescu, Iago, Săndescu, Takacs, Crina, Păvan, Mihuțescu, Sturzu. Antrenor: Ion Roman.
Reșița va găzdui un eveniment medical de referință pentru întreaga regiune: Întâlnirea Regională „Chirurgia modernă între inovație și precizie”, organizată de MedLife Medici’s, în parteneriat cu VestMed Policlinic Reșița....
Comuna Ticvaniu Mare se confruntă din nou cu o problemă gravă: depozitarea necontrolată a deșeurilor în zone deschise și la marginea localității. În ciuda eforturilor constante ale administrației locale de a...
Alina Dragomir |
30 January 2026
Daria Alexandrescu |
03 February 2026
ANM: Ger, vânt puternic și precipitații mixte! Caraș-Severinul și Timișul, sub Cod galben
Diana Apetrei |
03 February 2026
Mobilitatea urbană și cultura, reunite într-un proiect academic internațional
Victor Nafiru |
03 February 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

