FOTO/VIDEO: Metalul Oţelu Roşu e noul lider în campionatul judeţean de fotbal!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Gruparea de pe Valea Bistrei a dispus astăzi, cu 2-0 (0-0), de Voinţa Lupac, echipă care până la ora derbiului era pe primul loc în clasament.

Disputat într-o atmosferă tensionată şi pe un teren greu din cauza ninsorii căzute ieri, derbiul Ligii a IV-a a fost tranşat meritat de metalurgişti, care au devenit favoriţi la câştigarea campionatului. Lucian Manole spunea că Lupacul vine să câştige la Oţelu Roşu, dar pe teren lucrurile au stat altfel. Voinţa a tras cu dinţii de o remiză albă, fiind preocupată doar de a distruge acţiunile gazdelor şi mai puţin de a pune în pericol poarta adversă. Gazdele au ratat încă din debut câteva ocazii foarte mari, dar uşor, uşor jocul s-a echilibrat. Nervii au cedat când centralul Stamatoiu nu a acordat penalty la o minge ce ar fi fost jucată cu mâna în careu de un fundaş al Lupacului. Din acel moment, brigada de arbitri a cam scăpat jocul din mână şi lucrurile au fost la un pas să degenereze.

 

YouTube video

La pauză s-a intrat la egalitate, dar şi în partea a doua iniţiativa a aparţinut Metalului. Stamatoiu a pus până la urmă mingea pe var după o imprudenţă a lui Mozici, care l-a trântit în careu pe Negrei. Neagu l-a învins pe Petruţ şi Lupacul a ieşit la joc, ceea ce ar fi trebuit să facă de la început.  Au apărut imediat câteva situaţii uriaşe de egalare, dar Metalul a avut şansă şi a dat lovitura de graţie în ultimele clipe ale întâlnirii, prin acelaşi Neagu. Metalul a trecut pe primul loc, la două puncte peste Voinţa Lupac. Oficialii clubului din Oţelu Roşu sunt siguri că vor câştiga campionatul, cei ai Lupacului spun că încă se joacă.

YouTube video

untitled design set 970x90 px

„Din acest moment ne gândim numai la locul întâi. Din minutul 1 până în minutul 87 am dominat categoric partida. Noi vrem să promovăm şi ne vom pregăti pentru baraj. 99,99 la sută suntem campioni”, a declarat Sandu Florei, preşedintele CS Metalul Oţelu Roşu.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157633006444927″]

„Jocul a fost impietat de starea gazonului. Sunt două echipe tehnice, care îşi merită locurile în fruntea clasamentului. Noi am păcătuit la finalizare. Am primit golul doi pe fondul unei dominări teritoriale a noastre. Consider că echitabil era un rezultat de egalitate, ţinând cont de ultimele 20 de minute pe care le-am dominat autoritar. Campionatul este lung şi sperăm să revenim”, a spus Lucian Manole.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157633006452805″]

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/