Fostul primar din Oţelu Roşu se află în arest preventiv în momentul de faţă, fiind judecat într-un dosar legat de fraudarea fondurilor europene acordate de APIA pentru întreţinerea păşunilor, fiind acuzat de luare de mită. La iveală ies însă o sumedenie de alte nereguli care poartă şi semnătura lui Simion Iancu Simi, astfel că, nu mai surprinde pe nimeni faptul că fostul edil stă după gratii.
Fostul primar din Oţelu Roşu nu avea deloc întâmplător pretenţia de a fi supranumit „Împăratul”. Odată cu încătuşarea acestuia şi instalarea unui nou primar, oamenii din oraş au început să vorbească, nu se mai tem să-şi exprime nemulţumirile şi să vorbească deschis despre ceea ce se întâmpla pe vremea „Împăratului”. Practic, Simion Iancu Simi a fost mai mult decât un şef al administraţiei publice locale, a fost omul care a tăiat şi a spânzurat fără să ţină cont de nimeni şi nimic.
Luca Mălăiescu, actualul primar din Oţelu Roşu, nu a avut prea mult timp la dispoziţie pentru a verifica ce anume moşteneşte de la „Împăratul” Simi, dar deja a descoperit o serie de mari nereguli, care i-ar putea aduce alte necazuri fostului edil. O primă problemă o reprezintă blocul L4 de pe Strada Libertăţii Nr.11. Construit pentru familiile tinere din oraş, blocul a ajuns să fie împărţit de Simion Iancu Simi cu alţi angajaţi ai Primăriei şi apropiaţi ai acestuia, în timp ce, cererile tinerilor nu au fost nici măcar înregistrate, ci ascunse într-un sertar din primărie. Pentru că nimeni nu avea curajul să sufle o vorbă, Simi s-a trecut cu tupeu chiar şi pe lista cu locatari, nederanjându-se să ascundă faptul că repartizarea locuinţelor s-a făcut în mod fraudulos. Fostul viceprimar, secretara Primăriei, dar şi alţi apropiaţi ai „Împăratului” îi sunt vecini de scară sau de bloc. La subsolul imobilului, într-un loc amenajat ca un fel de restaurant, în cinstea lui Simi se organizau petreceri. Unii dintre locuitorii cartierului vorbesc despre aceste lucruri, alţii se tem încă să deschidă gura. Totul este însă negru pe alb. „Sunt multe nereguli din ceea ce am apucat să văd până acum. Voi comanda un audit la nivelul Primăriei şi atunci vom vedea exact cât de grea e moştenirea de la fostul primar”, a declarat pentru Express de Banat, Luca Mălăiescu. Edilul-şef spune că lucrurile nu vor rămâne aşa la ANL-ul de pe Strada Libertăţii, cei care au obţinut în mod fraudulos apartamente acolo urmând a fi evacuaţi. Parchetul ar putea avea de lucru!
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157630444550626″]