Greii PSD – Marcel Ciolacu (președinte), Sorin Grindeanu (prim-vicepreședinte) și Paul Stănescu, secretar general, au fost preț de o oră și jumătate oaspeții lui Mirel Pascu, cel care candidează din partea PSD la Bocșa, în alegerile locale parțiale din 27 iunie. Alături de ei, Silviu Hurduzeu – președintele organizației județene și senatorul Ion Mocioalcă.
Liderii PSD s-a întâlnit cu susținătorii lui Mirel Pascu, discutând cu aceștia probleme stringente legate de salarii, pensii, alocații pentru copii și locuri de muncă. În același timp, nu au ezitat să-i taxeze pe Florin Cîțu și ministrul Cristian Ghinea pentru abordarea arogantă la întocmirea PNRR, în care nu au ținut seama de nevoile cu care se confruntă comunitățile locale.
În conferința de presă de la Reșița, vorbitorii au exprimat susținerea lor față de candidatul Stângii, convinși fiind că Mirel Pascu va câștiga alegerile.
„Sunt ferm convins că Mirel va câștiga, sunt ferm convins că PSD va câștiga și aceste alegeri parțiale și cum ne-a «învățat» președintele României, vom fi îndreptățiți să întrebăm dacă actualul Parlament mai reprezintă voința românilor și ei sunt legitimi în Palatul Victoria”, a ținut să spună Marcel Ciolacu.
(E)