FOTO. Vechi de peste 100 de ani, morile de apă din Gârnic şi-au câştigat locul pe harta turistică a zonei

Două zile cu un volum de muncă uriaș și o experiență de povestit nepoților! Așa poate fi catalogat weekendul trecut, atunci când, în comuna Gârnic, voluntarii Asociației Acasă în Banat, reprezentanții administrației publice locale și oamenii locului au făcut front comun pentru repunerea în valoare a celor patru mori de apă din localitate, un demers absolut necesar.

Săptămâna trecută, în perioada 17-19 iulie, cele aproape 70 de persoane prezente în comuna Gârnic s-au mobilizat exemplar pentru ca cele patru mori de apă din localitatea cu același nume să își poată recăpăta strălucirea de altădată. Deși condițiile meteo păreau să compromită întreg procesul de transformare a obiectivelor turistice, totuși, norocul a fost de partea factorilor implicați, astfel că munca depusă s-a dovedit a nu fi în zadar.

Primele două mori, cu cele mai dificile intervenții, care au reușit să îmbrace straie noi au fost cele poziționate la limitele satului, următoarele luate cu asalt fiind cele cu numărul trei, respectiv patru. Au fost schimbate acoperișuri, s-a procedat la înlăturarea vegetației sălbatice din jurul obiectivelor pentru ca acestea să redevină vizibile, apoi s-a trecut la reparații consistente și amenajări (poteci, trepte, balustrade, podețe).

„O echipă de băieți a muncit cu adevărat eroic la refacerea fundației de piatră la moara a treia, operațiune dificilă și consumatoare de timp, dar la final, ne-a ieșit și asta!”, au ținut să puncteze reprezentanții Asociației Acasă în Banat.

Ziua de duminică a fost dedicată odihnei și parcurgerii „Traseului Morilor de Apă” din vatra satului Gârnic, satisfacția de a vedea roadele muncii depuse fiind greu de transpus în cuvinte.

„Mulţumim tuturor voluntarilor care au participat, Fundației Orange, personalului Primăriei Gârnic, care ne-a stat la dispoziție și domnului primar Nicolae Tismănariu, care s-a implicat organizatoric în toate cele trei zile, de dimineață până seara, pentru ca acțiunea să aibă succes! Mulțumiri Pensiunii Gernik pentru că ne-a susținut cu luarea mesei și de asemenea tuturor gazdelor care ne-au oferit cazare! Acum, tot ce vă putem spune este: vizitați traseul morilor de apă din Gârnic!”, mesajul Asociației Acasă în Banat, după îndeplinirea cu succes a misiunii de la Gârnic.

Sursa foto: Facebook.
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/