Se „bucură” de copilărie cu masca pe faţă!

Viaţa unui băiat de numai cinci ani s-a transformat într-un coşmar, după ce a fost diagnosticat cu o boală pe care nimeni nu şi-o doreşte. Activităţile în aer liber şi le petrece, de fiecare dată, cu o mască pe faţă şi, mai tot timpul, singur.

Provenit dintr-o familie simplă, Mario Bibolariu se luptă cu o boală grea ca să poată trăi şi să se bucure de etapele vieţii. Părinţii cer disperaţi ajutor pentru ca băiatul lor să fie alături de ei, acesta având mare nevoie de sânge. Micuţul a fost diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică pe când avea doi ani şi de atunci se chinuiește cu tratamentul impus de medici, un tratament extrem de costisitor care depăseşte cu mult prea mult puterile celor dragi.

Copilul meu are mare nevoie de sânge, iar noi pentru a-l ajuta să îşi revină din această boală avem nevoie de sprijin financiar. Tratamentul este foarte scump şi greu. La fiecare trei luni trebuie să îl ducem la Timişoara la tratament. Face citostatice şi este complicat. Având leucemie acută trebuie să se hrănească doar cu produse fără gluten, ceea ce este foarte scump”, a povestit Marius Bibolariu, tatăl băiatului.

bolnav leucemie  bolnav leucemie2

Deşi are numai cinci ani, Mario este un copil foarte curajos şi răspunde la tratament în acest moment. Prietenii şi părinţii copiilor s-au mobilizat pentru a strânge un buget considerabil pentru susţinerea tratamentului. Aceştia au organizat şi o campanie de donare de sânge şi bani la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reşiţa.

Aş fi foarte bucuros dacă oamenii ar vrea să ajute un copil bolnav care vrea să trăiască. În afară de faptul că are mare nevoie de sânge, ne trebuie şi bani pentru ca Mario să îşi poată duce la capăt tratamentul. Rog cetăţenii să nu ezite să dea o mână de ajutor”, a adăugat tatăl bolnavului.

Comments

  1. Licitatii Harghita says:

    Buna ziua,
    De acum puteti publica licitatii ziare Harghita prin intermediul Metropolitan Maxpress.
    Anunt Licitatie Piata AZ, Licitaii Anunturi Piata AZ simplu rapid si eficient.
    Cum public licitatii in Ziarul Informatia Harghitei ?
    Contravaloarea anunturi Informatia Harghitei poate fi achitata si prin Card Bancar
    Ziarul Informatia Harghitei publicare licitatii va ofera posibilitatea de a achita contravalorea anuntului prin SMS
    Anunturi Licitatii Ziarul Harghita Nepe contact 0768.44.11.33, 0721.08.08.10

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/