S-a dat startul lucrărilor la fostul cinematograf Studio, aflat în centrul Timișoarei, care ar urma să fie transformat în primul cinematograf de artă al orașului până în anul 2023. Lucrările ar trebui finalizate într-un an și jumătate, iar valoarea investiției se ridică la peste 14 milioane de lei.
Fostul cinematograf Studio va beneficia de o transformare radicală, în cel mult un an și jumătate. Miercuri a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor, la finalul cărora Timișoara va avea primul cinematograf de artă.
„Lucrările vor dura 18 luni. Fiind un obiectiv important pentru noi, o să ne și ținem de acest termen și spun de acum constructorilor că o să venim pe șantier și o să controlăm dacă merg înainte cu viteza necesară. Valoarea investiției este de 14,2 milioane lei, asta include și toate dotările pentru cinematograf. Momentan, toți acești bani sunt din bugetul local, dar noi suntem deja în discuții cu Ministerul Culturii pentru ca Cinematograful Studio să fie inclus pe lista investițiilor prioritare pentru capitală culturală și să obținem o finanțare și din partea ministerului. Suntem destul de încrezători că vom și reuși. Este un proiect deosebit, avem două săli de cinema, una cu o capacitate de 200 de locuri, la balcon, și o sală mai mică, de 80 de locuri, iar sus, pe acoperiș, va fi amenajată o terasă și cu posibilitatea de a proiecta filme în aer liber, să avem și un cinema de vară.”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
La evenimentul de lansare a lucrărilor la fostul cinematograf Studio a participat și ambasadorul Franței, Doamna Laurence Auer. În cadrul acestui proiect, Primăria Timișoara se ocupă de renovarea cinematografului construit în anii ‘30. Proiectul a fost donat de o firmă de asigurări, iar Institutul Francez și Asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, DocuMentor și Asociația Română a Filmului Independent se vor ocupa de administrarea acestui cinematograf.
Toți cei implicați în proiect au lansat la baza cinematografului și „o capsulă a timpului”. Și anume, o veche cutie de film în care fiecare a pus un obiect reprezentativ. Primarul Fritz a lăsat în „capsula” îngropată la intrarea în cinematograf ordinul de începere a lucrărilor și un mesaj pentru generațiile viitoare de a avea grijă de moștenirea arhitecturală și culturală a Timișoarei. De asemenea, în „capsulă” au mai fost puse un bilet la film și câteva monede prin care se dorește prosperitate viitorului cinema, un afiș „Ceau, Cinema”, cu mesajul „Film’s not dead!” precum și un test rapid Covid-19, care să aducă aminte peste ani de criza sanitară mondială a acestor vremuri.
„Cinema Studio trebuie să renască și să redevină un punct de referință pe harta culturală a Timișoarei în 2023, anul în care Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii și un loc care să canalizeze creativ energiile comunității timișorene și mulți ani după.”, a precizat Dominic Fritz.