Doi căței și două pisici și-au găsit familii în prima zi a târgului de adopții organizat de Asociația Dogs Center! Iubitorii de animale sunt invitați și duminică pentru a le cunoaște pe celelalte animale și să dea o mână de ajutor voluntarilor.
Adăpostul asociației, construit din donații și cu forțe proprii, numără 50 de câini și pisici adunați de pe străzi, case părăsite sau abandonați prin parcuri. „Capacitatea maximă este mult depășită, ea fiind de 30. Sunt foarte mulți și lumea are pretenția să tot preluăm. Suntem cam 15 voluntari activi care venim la adăpost. Este destul de mult de făcut. Cel puțin o dată pe lună trebuie tăiată iarba din adăpost, este nevoie de curățenie și mâncare în fiecare zi. În momentul de față, stăm foarte prost cu mâncarea pentru ei. Ieri ne-au venit patru tineri care ne-au ajutat cu curățenia, ne-au promis că ne vor ajuta cu prietenii lor din Austria care ar putea să ne ajute să strângem donații. Avem în plan să facem și un țarc de pisici, dar am amânat. Am avut de făcut doar săptămâna trecută aproape 30 de vaccinuri”, ne-a spus Alina Balat, voluntară la Dogs Center.
Cei care își doresc un nou membru al familiei trebuie să știe că nu este totul lapte și miere. Câinii au nevoie de atenție și disciplină, altfel pot deveni foarte năzdrăvani. Din păcate, au existat cazuri în care cei adoptați au fost și returnați. „Avem recent primiți trei căței, unul cu trei lăbuțe. I-a aruncat cineva peste gard. Multă lume nu înțelege de ce suntem stricți cu anumite persoane. Ne-au fost aduși mulți căței înapoi pe motiv că strică, sar, mușcă, rod. Nu știu că trebuie să îi și dreseze… Chiar avem un cățel care ne-a fost adus după cinci luni că distrugea curtea celei care l-a adoptat”, a adăugat Alina.
Cu alte cuvinte, Asociația Dogs Center are nevoie în primul și în primul rând de donații, fie sub formă monetară sau în formă de hrană. Donațiile pot fi făcute în magazinele Rebel din Reșița, pe ultimul platou de la Ocico sau la magazinul de piese auto Racing. În al doilea rând, este nevoie de voluntari care să se implice activ în viața adăpostului. Chiar și cei care vor doar să se joace cu câinii sunt bineveniți. Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina de Facebook a asociației.