Matematica și informatica sunt pentru calculatoare, nu pentru elevi! 20 de locuri au rămas neocupate în Caraș-Severin

solving math problem using vr headset

Elevii cărășeni fug de matematică, germană, dar și de liceele unde pot învăța o meserie! Dacă în urmă cu câțiva ani era bătaie pe locurile de la mate-info în singurul liceu cu promovabilitate 100% din județ, acum au rămas 8 locuri libere. Filologia este cea mai căutată specializare de către bobocii de liceu din Caraș-Severin în 2021.

Ministerul Educației a publicat sâmbătă dimineața rezultatele repartizării la licee. Specializarea Matematică și Informatică nu este printre favoritele elevilor din Reșița. Sunt patru locuri neocupate la Colegiul Național „Diaconovici Tietz”, opt locuri libere la Liceul Teoretic „Traian Vuia” și opt neocupate la Colegiul Național „Traian Lalescu”. De menționat, Colegiul Național „Mircea Eliade” nu apare în listă pentru că Inspectoratul Școlar Județean a decis să taie clasa de mate-info în urmă cu câteva luni.

Lipsa de motivație pentru a învăța la un profil real bazat pe informatică și matematică se pare că este specifică doar elevilor reșițeni. La Colegiul Național „Traian Doda” și Colegiul Național „C.D. Loga” din Caransebeș sunt doar unul, respectiv două locuri libere la specializarea mate-info. Totuși, având în vedere că 45% dintre elevi au luat mai puțin de 5 la matematică acest lucru nu ar trebui să fie o surpriză. Ceea ce au în comun elevii caransebeșeni cu cei reșițeni este pasiunea pentru filologie: doar un loc a rămas neocupat.

Cel mai puțin căutate specializări sunt turism și alimentație (37 locuri neocupate din 48 disponibile la Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița), mecanica (22 de locuri libere din 24 disponibile la Liceul Tehnologic „Decebal” Caransebeș), economic (22 de locuri ocupate din 24 disponibile la Liceul Tehnologic „Constantin Lucaci” din Bocșa), filologia în limba germană (18 locuri libere din 26 disponibile la Colegiul Național „Diaconovici Tietz” Reșița) și electric (15 locuri neocupate din 24 disponibile la Liceul Tehnologic „Trandafir Cocârlă” Caransebeș).

Dacă la filiera teoretică avem 729 de locuri ocupate din 806 disponibile, adică o pondere de 90,44%, pentru filiera tehnologică, rata scade la 310 locuri ocupate din 528, aproximativ 58,7%. Mult mai bine stă învățământul profesional și dual, cu 269 de elevi înscriși pentru cele 391 de locuri disponibile, un procent de ocupare de 68,8%.

Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin precizează că au existat elevi care nu au putut fi admiși în prima etapa pentru că nu și-au completat suficiente opțiuni pe listă. Cei în cauză vor intra în a doua etapă de repartizare, desfășurată în perioada 29 iulie – 5 august.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/