Petre Panescu vrea să dea lovitura peste câţiva ani cu generaţia 2000, din care fac parte câţiva puşti foarte talentaţi.
În Valea Domanului s-a acoperit zgura cu iarbă sintetică, dar asta nu este suficient pentru ca echipa-fanion a judeţului să se bazeze mâine, poimâine pe un nucleu format din tineri crescuţi în propria pepinieră. Chiar dacă aria de selecţie s-a mai restrâns odată cu apariţia atâtor tentaţii IT, Petre Panescu continuă să caute copii talentaţi. Şi găseşte destui! Nu caută numai în curţile şcolilor sau în spatele blocurilor din oraş, ci aleargă după ei prin tot judeţul. Cu ocazia zilei de 1 Iunie, acesta a organizat o frumoasă competiţie la care au fost invitate să participe nume importante în fotbalul românesc. E suficient să amintim de UTA Arad, dar au fost şi echipe din Timişoara sau Caraş-Severin. Astfel, puştii lui Panescu şi-au măsurat forţele cu cluburi care poate nu mai înseamnă mare lucru la nivel de seniori, dar care încă sunt destul de bine organizate la nivel juvenil. Micii rosso-neri s-au descurcat însă foarte bine, una dintre echipele lui Petre Panescu câştigând finala Cupei 1 Iunie după o finală cu UTA, decisă printr-o execuţie deosebită din lovitură liberă.
[slickr-flickr search=”sets” set=” 72157644969425152″]
,,Am vrut să organizez această competiţie de Ziua Copilului în primul rând să facă mişcare, nu neapărat pentru clasament, dar până la urmă au ieşit meciuri foarte disputate. Am avut o finală bună, chiar foarte bună, între două echipe cu tradiţie, Reşiţa şi UTA Arad. Remarc întreaga echipă, au muncit toţi copiii, am o echipă bună de 2000. Sper să avem continuitate. FRF a dat drumul la trei juniori în teren. Eu am deputat la 16 ani jumătate la Gloria Reşiţa şi îmi doresc să-i văd şi pe ei”, a declarat Panescu.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157644566962920″]
Sprijin de la Popa!
Antrenorul centrului de copii şi juniori din Valea Domanului a remarcat în mod special un puşti venit de curând la Reşiţa, un copil firav, dar cu certe calităţi, cu inteligenţă, cu clarviziune şi control excelent al balonului. ,,Mi-aş dori să fim sprijiniţi de autorităţile locale să putem aduce copii şi din alte părţi, să le putem oferi ceva, pentru că sunt talente destule. Am remarcat un puşti, îi mulţumesc pe această cale domnului profesor Popa, fostul meu coleg, portarul Reşiţei, care e profesor de sport la Măureni. L-a adus aici, mi-a spus despre el. Se vede că are ochi de specialist. Acum trebuie să vedem ce-i putem oferi acestui copil pentru a-l avea la Reşiţa. Trebuie să le oferim măcar cazare şi şcoală. Mai sunt şi alţi copii pe care îi am în vedere, copii remarcaţi de antrenorii loturilor naţionale, dar am nevoie de sprijin pentru a-i putea aduce aici”, a mai spus Panescu.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157644567320788″]
Fostul fundaş al CSM-ului a vorbit şi despre viaţa extrasportivă, subiect pe seama căruia s-a discutat mult după ultimele escapade ale fotbaliştilor de la Metalul în cluburile de manele din oraş. ,,La mine, cât sunt eu aici, nu au voie să fumeze, să bea sau să meargă în discoteci. Eu personal îi verific. În momentul în care i-am prins, i-am executat, dar la mine nu mişcă unul. Sunt serioşi, la mine primesc o educaţie, acasă alta, la şcoală alta”, a punctat Petre Panescu.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157645022782153″]
Moș Crăciun a adus cele mai frumoase cadouri în noua maternitate din Timișoara. Trei femei au devenit mămici în prima zi de sărbătoare. Medicii de la maternitatea Spitalului Județean...
Timișoara. Peste 180 de pacienți la urgențe, în prima zi de Crăciun
Un Crăciun de poveste pe Semenic! Munții va așteaptă la distracție!
Pianistul Mariano Castro aduce „Armoniile Tihnei” la Jimbolia. Concert pentru suflet și pace
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281