FOTO: Drum ca-n palmă până la Gărâna. Noi şosele, reabilitate

Iubitorii muzicii jazz au mai avut o surpriză plăcută în drumul lor spre festival: șoseaua din Cuptoare până în Gărâna este  proaspăt reabilitată, jumătate din fonduri europene și jumătate în urma intervenției Consiliului Județean Caraș-Severin.

Dacă până acum festivalul de jazz avea și un dezavantaj pentru șoferii ce își iubesc mașina, drumul dintr-o groapă în alta, anul acesta este primul an în care „Via Gărâna” este în stare perfectă de funcționare. Lucrările au fost realizate prin fonduri europene, ca parte din proiectul de reabilitare a tronsonului Văliug-Slatina Timiș, iar drumul Cuptoare-Văliug a fost reabilitat de către Direcția Județeană de Administrare a Domeniului Pulbic și Privat Caraș-Severin. „Consiliul Județean a executat, prin această direcție, lucrări de reabilitare între localitățile Cuptoare și Văliug.  Lucrările nu au fost efectuate cu ocazia festivalului, ci ca parte din reparații și întrețineri curente. S-a nimerit să fie și festivalul și ne bucurăm că am putut finaliza lucrările înainte de începerea acestuia. Am avut noroc că ne-a permis și timpul, iar executorul a realizat lucrarea în condiții și de calitate foarte bune. Proiectul european continuă lucrările de la Văliug la Slatina Timiș”, a precizat pentru Express de Banat Ianăș Roșeți, directorul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat.

drum garana drum garana

Lățirea drumului a făcut și mai ușoară găsirea unui loc de parcare. Dacă în edițiile precedente, cei care ajungeau la Gărâna pentru festival își găseau cu greu un loc de parcare în mulțimea de autoturisme ce semăna cu un parc auto, drumul mai mare și o dirijare bună din  partea polițiștilor rutieri cărășeni au transformat găsirea unui loc de parcare într-o joacă.

CITEȘTE ȘI: VEZI CÂND ÎNCEP LUCRĂRILE LA DRUMURILE JUDEȚENE!

Pe lângă drumul Cuptoare-Văliug, Consiliul Județean a început lucrările de reabilitare pe tronsonul Reșița-Giurgiova, reușind până în momentul de față renovarea a șase kilometri, de la intrarea în Goruia până în Giurgiova. De asemenea, se va lucra la drumul județean de la Caransebeș spre Telescaun. „Sunt drumuri importante pentru turismul județului, două drumuri duc spre munți, iar cel de-al treia spre Dunăre”, mai adaugă directorul DADPP.

roseti

 

CITEȘTE ȘI: TURIȘTII NU MAI FAC SLALOM PRINTRE CAMIOANE

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/