La Universitatea de Vest din Timișoara a fost inaugurat un laborator de informatică modern, dotat cu sisteme de ultimă generație, realizat în urma unui parteneriat cu Nokia. În viitorul apropiat, studenții și cercetătorii vor realiza proiecte de cercetare, dezvoltare și inovare în parteneriat cu specialiștii de la Nokia.
În parteneriat cu Nokia România, Universitatea de Vest din Timișoara anunță că a reușit proiectarea și dotarea unui spațiu de cercetare, testare și inovare tehnologică. Acesta a fost denumit Laboratorul de informatică Nokia, în care noile generații de studenți și cercetători au acces la o platformă tehnică inovativă, aflată la standardele mondiale ale domeniului.
Inaugurarea acestui nou spațiu al științei și cercetării a avut loc astăzi, în prima zi a noului an universitar. În cadrul noului laborator de informatică a fost instalată, în prima etapă, o rețea de 15 sisteme compacte all-in one de ultimă generație, care va fi utilizată de studenții și cercetătorii din cadrul Facultății de Matematică și Informatică. În etapa următoare, aceste sisteme vor fi conectate la diverse echipamente și platforme Nokia, pentru implementarea în parteneriat a viitoarelor proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare.
„În contextul epidemiologic actual, Nokia și-a menținut sprijinul pentru mediul academic susținând educația online prin adaptarea conținutului curriculei și modalităților de predare, fără a renunța la niciuna dintre activitățile cu și pentru studenți. Inaugurarea acestui laborator reprezintă încă o dovadă a implicării în perfecționarea generațiilor următoare prin susținerea educației. Acest demers este unul cât se poate de firesc având în vedere parteneriatul strategic pe care Nokia îl are cu Universitatea de Vest din Timișoara. Suntem încântați să venim în sprijinul Universității prin echiparea acestui spațiu de studiu la standarde moderne. Pe lângă aceasta, Nokia continuă să fie alături de studenți, prin cursurile puse la dispoziția acestora, facilitarea accesului la hub-ul de cercetare și inovare care este Nokia Romania Garage, prin programe de internship și prin mentorat în cadrul lucrărilor de diplomă, practică de vară sau a proiectelor colective”, au transmis reprezentanții Nokia.
De asemenea, Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, a afirmat că vor putea fi dezvoltate proiecte de vârf, ca urmare a acestui parteneriat.
„Parteneriatul strategic pe care UVT l-a realizat în ultimii ani cu mediul de afaceri și principalele companii de înaltă tehnologie prezente în Timișoara, care în 2021 a condus la formarea Grupului Partenerilor Strategici UVT, a devenit o realitate prin care UVT contribuie la evoluția comunității, cu proiecte inovatoare dezvoltate în comun, mai mulți parteneri universitari și de business. În acest cadru, parteneriatul de lung parcurs cu Nokia România aduce dezvoltarea și inovarea în spațiile UVT. Prin inaugurarea acestui laborator de informatică, o infrastructură avansată oferită de Nokia România, vom conecta tinerele talente din UVT, studenți și cercetători, pentru dezvoltarea de proiecte de vârf. Suntem în prima zi a unui an universitar care începe atipic, pentru că vom avea și multe activități ce se vor desfășura în continuare hibrid sau online. Totuși, pregătirea de specialitate, prin aplicații practice, este important să se desfășoare în format clasic, prin infrastructura universitară de laborator, iar noul Laborator de informatică Nokia devine, în acest context, un nou spațiu în care tehnologia se întâlnește cu talentele tinerilor studenți și ale mentorilor lor”, a precizat Marilen Pirtea.