FOTO. Străzile Bocșei sunt invadate de mături și utilaje. Mobilizare generală în Săptămâna Curățeniei!

De la începutul acestei săptămâni, localnicii s-au pus pe treabă și sunt hotărâți să dovedească faptul că au simț civic. De un real ajutor au fost și elevii școlilor și liceelor din oraș, care nu au stat departe de acțiune, ci s-au pus serios pe treabă.

Săptămâna curățeniei se derulează anul acesta sub sloganul „Am grijă  de cartierul meu , deci exist!”. În acest fel, Primăria Bocșa dorește să acorde o atenție deosebită ridicării nivelului de civilizație din zona în care locuiesc oamenii. În paralel cu adunarea gunoaielor aruncate la întâmplare, oficialii locali au dispus și efectuarea altor lucrări, cum ar fi împrejmuirea școlii din cartierul Nufărul (zona MFA) sau finalizarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii stradale în Bocșa Română, incluzând cartierul Nufărul.

„În această perioadă vom interveni în câteva zone din oraș, având ca obiective curățarea și refacerea spațiilor dintre blocuri și crearea unui ambient care să fie integrat cu investițiile executate deja. Se execută lucrări de curățare a deponeurilor, nivelări, completat cu pământ în unele zone și așa mai departe. Participă elevi de la toate școlile din orașul nostru, angajați ai SPGC, beneficiari ai legii 416, dar și, voluntar, cetățenii zonelor vizate, a explicat edilul-șef Eugen Cismăneanțu.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651681940061″]

Zis și făcut! Elevii de la Școala Gimnazială Nr. 1, de exemplu, nu au stat prea mult pe gânduri și au răspuns imediat apelului lansat de administrație. Însoțiți de profesori, aceștia au luat cu asalt Parcul Pescăruș, pe care l-au curățat ca la carte. Drăghici Claudiu (MAIN FOTO), elev al școlii, s-a mobilizat și s-a declarat extrem de entuziasmat de acțiune. „Am ieșit alături de colegii mei să facem curat, dar ne bucură faptul că oamenii sunt civilizați, în general, și nu am avut de ridicat extrem de multe gunoaie. Sunt pubele amplasate peste tot în oraș, deci lumea se pare că le folosește, a spus Claudiu, elev în clasa a VIII-a C. Nici cetățenii nu au stat cu mâinile în sân. Când au auzit că mobilizarea este generală în oraș, au ieșit cu unelte în fața parcurilor din vecinătatea blocurilor. „Arată urât dacă nu facem curat. Dacă eu nu fac, ăla nu face curat, atunci cine?! Nu m-a obligat nimeni să fac asta, este inițiativa mea și mă bucur că astfel de lucruri se întâmplă la noi. Dacă îmi place să port o cravată la gât, trebuie să fie și în jurul blocului frumos, altfel nu facem nimic. Eu fac curat de 3 ori pe an primăvara, vara și toamna, pentru că iarba crește repede!”, a precizat Ion Șolga, cetățean al orașului.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651622642796″]

Pentru ca Bocșa să arate frumos, autoritățile locale au derulat o serie de investiții în acest sens la Liceul Teoretic Tata Oancea (acoperiș, centrală termică, termopane, reabilitare fațadă), înlocuirea acoperișului și centrală termică la Liceul Tehnologic „Constantin Lucaci”, investiții la Școala Gimnazială nr.1 Bocșa Română (acoperiș, fațade, centrale termice), reparații capitale la Grădinița P.N.1 din Bocșa Română (centrala termică, fațade), împrejmuire teren sport și reparații acoperiș și fațadă  la Școala Gimnazială nr.2 – cartier Măgura, finalizarea lucrărilor la cele două parcuri – parcul din zona Cornel Zuiac (cartier Nufărul-MFA)  și parcul din Bocșa Montană – zona Podu Mare, finalizarea demersurilor pentru noua grădiniță (zona Nufărul-MFA), înființarea unei piețe volante (zona Nufărul-MFA), demararea lucrărilor în vederea sistematizării zonei din fața cartierului Nufărul, amenajarea zonei Velicseck din Bocșa Montană.

Cetățenii mai au la dispoziție 3 zile să își demonstreze spiritul civic.  De astăzi și până sâmbătă, potrivit programului, vizate sunt zona Aleea Trandafirilor și Victoriei. Acțiunea se derulează între orele 9.00 și 18.00.

Comments

  1. Laurentiu says:

    Multe vorbe povesti si poze…fapte foarte putine!!!Ne laudam ca beneficiarii legii 416 dau cu matura prin oras…RUSINICA!!!Asta e defapt treaba lor,nu fac nimic deosebit.

  2. Alin says:

    Toata Magura e o ghena de gunoi! Cum pot fi determinati si tiganii sa pastreze curatenia? Toate gunoaiele lor se scurg in Barzava si mai departe la vale…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/