FOTO. Spectacol total la Sala „Constantin Jude”! Harlem Globetrotters i-au încântat pe timișoreni

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Spectacolul celebrei trupe Harlem Globetrotters a umplut până la refuz Sala „Constantin Jude”, de o manieră în care polivalenta timișoreană nu a mai arătat de poate un deceniu, cu oameni așezați pe scări. Show-ul americanilor a ridicat sala în picioare, iar copiii au avut parte de o seară cu adevărat de neuitat, în care au avut ocazia să își atingă favoriții, în cadrul unui eveniment organizat în capitala Banatului cu acces liber.

Harlem Globetrotters nu au fost la prima vizită la Timișoara, unde au mai fost în trecut cu celebrul lor spectacol. Show-ul a fost unul interactiv, cu implicarea spectatorilor, aduși câțiva pe parchet chiar de jucătorii urcați prin public. Americanii au învățat să spună „salut” și alte câteva cuvinte în românește, spre deliciul publicului. Pentru „încălzire” au fost câteva momente cu mascota trupei, după care au intrat în scenă cei de la Washington Generals, „rivalii” vedetelor de la Globetrotters. S-a jucat cu momente de show fără timp oprit, dar și pe muzică din filme celebre.

Scorul a avut cea mai mică importanță, dar, pe lângă regulile clasice din baschet, la un asemenea show a existat și aruncarea de 4 puncte, de la o linie trasată la 9 metri de coș. În prim-plan au fost însă momentele de acrobație și virtuozitate, de la modul în care singura fată a trupei, Torch, a condus mingea fără să o piardă, deși se împiedica „artistic”, până la momentul la care Flip s-a urcat cu picioarele pe panoul de baschet. Un alt moment care a ridicat lumea în picioare, pe lângă poantele lui Hi-Lite, a fost cel în care Thunder a ridicat un bebeluș în brațe la fel ca în desenul animat „Regele leu”.

untitled design set 970x90 px

Show-ul a ajuns la punctul culminant al bunei dispoziții când Thunder și Firefly s-au fugărit prin public, timp în care au aruncat cu apă și confetti unul după celălalt. La final, toți doritorii au putut lua autografe de la favoriții lor, cu care au putut face și poze. Unii copii mai norocoși au plecat acasă și cu amintirea frumoasă a bandanelor primite pe parcursul showului de la jucători.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/