Canalul Bega este semnalizat corespunzător pe toată lungimea sa până la granița cu Serbia. Autoritățile au finalizat operațiunile de montare a indicatoarelor.
Au fost puse semne de navigație pe 42 de kilometri, de la Uzina de Apă până la frontieră. Două luni a durat montarea lor.
Odată instalate, indicatoarele servesc drept puncte de reper pentru conducătorii ambarcațiunilor pe Bega, pentru ca traficul naval să se desfășoare în siguranță. Implementarea sistemului de semnalizare costieră contribuie decisiv la fluidizarea traficului naval și asigură siguranța navigației pe tronsonul navigabil al Canalului Bega.
„Anul acesta, la sfârșitul lunii iunie, a fost demarată acțiunea de amplasare a unui număr de 268 de semne costiere, prin care se reglementează circulația pe Canalul navigabil Bega, pe tronsonul amintit. Montarea semnelor costiere s-a încheiat la sfârșitul lunii august, fiind respectate procedurile de achiziție publică pentru semnalizarea costieră, după ce a fost lansată și atribuită licitația în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Canalul Bega devine astfel primul canal de navigație interioară din România care are semne costiere pe întreg tronsonul aflat în administrare. De asemenea, Canalul Bega este singurul canal de navigație interioară din România care are și hartă electronica de navigație, care poate fi descărcată de pe site-ul oficial al regiei”, a declarat Ioan Mateescu, directorul Administrației Canalului Navigabil Bega.
Semnalele care servesc reglementării navigaţiei pe calea navigabilă respectă tipul, forma, dimensiunile și calitatea solicitată în conformitate cu prevederile Regulamentului de navigație pe Dunăre, ale Regulamentului de navigație pe Canalul Bega, ale Reglementărilor Comisiei Dunării, ale Codului European pentru Căi navigabile Interioare CEVNI – elaborat de către United Nations Economic Commission for Europe şi a prevederilor legale referitoare la calitate.