FOTO. Șantierul centurii de sud a Timișoarei, pe alocuri abandonat. Lucrările sunt tot mai întârziate

centura 3
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Progres redus în luna septembrie pe șantierul variantei de ocolire Timișoara Sud, în ciuda promisiunilor făcute de constructor în fața ministrului Transporturilor. Stadiul de execuție a ajuns la 57%. 

Antreprenorul are în continuare o mobilizare insuficientă pe șantierul centurii de sud, admit reprezentanții DRDP Timișoara, prestând activități similare pe o perioadă îndelungată. Ritmul de realizare a lucrărilor este scăzut și  există chiar sectoare abandonate. Ploile din ultima parte a lunii septembrie au întârziat și mai mult activitatea din șantier.

„Activitatea antreprenorului Tirrena Scavi a constat în executarea de lucrări la drum – strat de fundație de balast (zona Freidorf), așternere strat de bază (zona Chișoda) și piatră spartă (zona Moșnița Nouă); lucrări la structuri – pasajul de la conexiunea cu DN 59 Timișoara – Șag; alte lucrări la bretelele cu nodul rutier DN 6 Timișoara – Remetea Mare.”, au anunțat cei de la DRDP Timișoara.

Potrivit sursei citate, toate obligațiile financiare către antreprenorul Tirrena Scavi au fost îndeplinite la termen pe tot parcursul contractului.

promovare banner maxagro

Centura de sud a Timișoarei ar fi trebuit să fie gata, inițial, în martie 2022. La una dintre întâlnirile avute anul acesta cu ministrul Transporturilor, antreprenorul s-a angajat să finalizeze lucrarea până în decembrie 2022. Lungimea tronsonului este de 25,6 km, iar valoarea contractului semnat în decembrie 2018 se ridică la aproape 390 milioane lei. Șantierul a demarat în martie 2020.

Foto: DRDP Timișoara

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/