FOTO. S-au reluat lucrările la viitorul centru cultural de pe Mărășești. Primăria le-a sistat în urmă cu aproape doi ani

dermato 4
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Primăria Timișoara a dat undă verde constructorului să continue lucrările de transformare a imobilului de pe strada Mărășești într-un spațiu multicultural. În câteva zile se împlinesc doi ani de când administrația locală a dat ordin de sistare pentru lucrările de la fosta clinică de dermatologie din centrul istoric al Timișoarei.

La clădirea de pe strada Mărășești, primăria a semnat contractul cu SC Constructim SA în 11 iunie 2020 și a predat amplasamentul în 16 iunie 2020. După o serie de probleme constatate pe șantier și un schimb de corespondențe între antreprenor și municipalitate, primăria a sistat lucrările printr-o adresă trimisă în 19 noiembrie 2020, cu precizarea că „după rezolvarea problemelor semnalate, se va emite un alt ordin de începere”.

Au trecut, așadar, aproape doi ani de la acel moment. În tot acest timp, constructorul a atras atenția de mai multe ori că există pericolul ca zidurile clădirii să se prăbușească, dacă nu se intervine rapid, cerând, totodată, și o soluție din partea proiectantului.

dermato 8

De la reluarea lucrărilor, muncitorii au pus în siguranță o fundație, iar constructorul așteaptă raportul arheologic astfel încât să poată începe lucrările la acoperiș.

 

promovare banner maxagro Muzeul TM

Lemnul special a fost comandat, spune antreprenorul, iar livrarea este estimată la începutul lunii decembrie.

În adresa primăriei de reluare a lucrărilor se precizează și faptul că „în prezent au mai rămas 14 luni de execuție conform contract.”

Potrivit contractului inițial, lucrările de transformare în centru cultural a imobilului de pe strada Mărășești ar fi trebuit să fie gata în 15.06.2022. Valoarea proiectului de reconversie a spațiului este de aproape 18 milioane de lei, fără TVA.

Clădirea cu o suprafață de 4.300 mp, construită între anii 1744 – 1745, a găzduit primul Spital Orășenesc Civil de pe teritoriul Imperiului Habsburgic. Până în 2015, aici a funcționat Clinica de Dermato-Venerologie a Spitalului Municipal din Timișoara, ulterior aceasta fiind mutată pe strada Daliei din Complexul Studențesc.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/