Participantele la Women Rally 2021 alături de mașinile lor au fost prezentate, vineri seară, în centrul Timișoarei, la startul festiv al evenimentului automobilistic care are loc în acest sfârșit de săptămână. Peste 60 de concurente și 48 de mașini intră sâmbătă în concursul care se va desfășura pe un traseu special amenajat la Shopping City.
Medici stomatologi sau psihologi, femei cu diverse meserii în viața de zi cu zi, dar pasionate toate de mașini s-au înscris în concurs. Sunt din 15 județe, iar unele doamne au venit de departe: din București, Harghita, Vaslui sau Brăila. Evenimentul este organizat de Laura Savu și se află la cea de-a treia ediție în Timișoara.
„Pasiunea mea pentru automobilism vine încă din copilărie, de la vârsta de 7 ani când m-am urcat într-un kart, la recomandarea tatălui meu. Am rămas în acea lume și aproape 10 ani am practicat kartingul de performanță. Cunoscându-l mai târziu pe soțul meu, care organiza raliul Clujului la vremea respectivă, am fost alături de el 9 ani la rând, 9 ediții și mi-am imaginat ce frumos ar fi un raliu asemănător pentru femei și de acolo mi-a venit ideea unui eveniment automobilistic pentru femei. Avem participante din 15 județe acum. Până acum au fost 40 de participante, acum avem 48 la start. Anul trecut, în toamnă, la Cluj am avut 80 de mașini.”, a declarat Laura Savu, organizatoarea Women Rally.
La startul festiv al evenimentului, Laura Savu a avut-o copilot pe gimnasta Simona Amânar-Tabără.
„Ca în toate domeniile, avem femei care conduc bine și bărbați care conduc prost, așa că… e un echilibru undeva. Mă bucur că particip la acest eveniment frumos. Mă bucur că sunt deschizătoarea acestui eveniment și dau cumva startul și, de ce nu, să ne vedem și peste 10, 20 de ediții împreună. Este un sport și când este vorba de sport, indiferent ce fel de sport este: olimpic, neolimpic, pentru bărbați, pentru femei, voi promova întotdeauna sportul și mișcarea. Îi sunt copilot Laurei, dar doar la festivitatea de deschidere. Mai mult, nu, deocamdată. Cine știe pe viitor, nu se știe niciodată ce o să se întâmple.”, a spus gimnasta Simona Amânar-Tabără.
Viceprimarul Cosmin Tabără, soțul gimnastei Amânar, a fost și el la startul simbolic al concursului. Anul viitor, Primăria Timișoara ar putea sprijini financiar acest eveniment, își dorește viceprimarul.
„Femeile conduc întotdeauna bine. Și mașinile bine. Eu am cunoștințe femei care conduc cel puțin la nivelul bărbaților, dacă nu cumva mai bine. Susținem cu logistica anul acesta și mi-aș dori ca primăria să participe mult mai mult în viitor la astfel de evenimente. Anul acesta a fost puțin deosebită situația în ceea ce privește organizarea pentru că bugetul s-a votat târziu și Centrul de Proiecte s-a organizat mai greoi decât în alți ani când era un alt sistem de aprobare a acestor bugete. Eu militez foarte mult pentru orice activitate sportivă și mă bucur foarte mult că după doi ani de pandemie și de stat în casă reușim să ne bucurăm de toate evenimentele cu public și mă bucur că Timișoara devine vie.”, a declarat Cosmin Tabără.
La startul de vineri seară, concurentelor li s-au alăturat 3 mașini de securitate marca Mercedes-Benz, puse la dispoziție de Casa Auto Timișoara. Acestea au fost pilotate de Laura Savu, organizatorul Women Rally, de pilotul de raliuri Cristiana Oprea și de Mirela Castelli, director marketing Casa Auto Timișoara, care a prezentat noul Mercedes-Benz EQA.
Campionatul Național Women Rally – Bosch Car Service 2021 este primul eveniment automobilistic din acest an, dedicat exclusiv doamnelor și domnișoarelor. Concursul se va desfășura efectiv sâmbătă, de la ora 10, pe un traseu special amenajat la Shopping City Timișoara.
Cele mai rapide concurente vor fi premiate la festivitatea din cadrul dineului oficial, care va avea loc sâmbătă seara, de la ora 19. Trofeul Casa Auto Timișoara revine la formatul de dinainte de pandemie și se va încheia duminică, după un prânz în familia extinsă Women Rally la Crama Petro Vaselo.
Toate informațiile legate de concurente, noutățile din timpul concursului și atmosfera Women Rally surprinsă în imagini sunt disponibile pe Instagram și pe pagina de Facebook a campionatului. Detalii despre regulament, înscriere și următoarele etape din acest sezon pot fi găsite pe site-ul oficial www.womenrally.ro.
Ediția 2021 a Campionatului Național Women Rally este susținută de Bosch Car Service. Prima etapă a campionatului – Trofeul Casa Auto Timişoara – este susținută de Casa Auto Timişoara, George, primul banking inteligent din România şi partenerii gold: Castrol, Parsa Beauty, Catena – Farmacia Inimii, Hotel Melodia și Shopping City Timişoara. Parteneri silver: AEA Medical, Gerovital, Pensiunea Zefir, Petro Vaselo, Violettes – Boutiques des fleurs, Coca-Cola, Brandocracy, Vittel, Corny. Parteneri: Primăria Timişoara, CCIA Timişoara.
Campionatul Național Women Rally – Bosch Car Service se desfăşoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv şi a Ministerului Tineretului şi Sportului.
Deputatul USR de Timiș, Cătălin Drulă, a ironizat în plenul Parlamentului, unde Guvernul Ciolacu 2 a pimit votul de învestitură. „Dumneavoastră într-o postare și într-un rar moment de sinceritate...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281