Turiștii pot descoperi mai ușor toate cele 22 de mori de apă din comuna Eftimie Murgu. În urma mobilizării a peste 300 de voluntari, duminică a fost inaugurat traseul morilor de apă de la Rudăria, fiind montate și hărți, indicatoare turistice și panouri informative.
Proiectul „Hai la Rudăria!”, desfășurat de Asociația Acasă în Banat a ajuns la final. Astfel, în urma celor trei acțiuni de voluntariat organizate în comuna Eftimie Murgu, începând cu luna mai, un traseu de șase kilometri, care oferă posibilitatea turiștilor de a vizita cele 22 de mori de apă de la Rudăria, județul Caraș-Severin, a fost inaugurat duminică.
Potrivit reprezentanților ONG-ului timișorean, cu scopul punerii în valoare a celor 22 de apă din sat, la Rudăria a avut loc o adevărată desfășurare de forțe. Peste 300 de voluntari, pe parcursul a trei etape, au făcut o curățenie generală pe toată valea râului Rudăria, de unde au colectat peste 1.200 de saci cu gunoi, au defrișat și pregătit aleile ce fac parte acum din traseul turistic, au făcut lucrări de ecologizare și întreținere la morile de apă. De asemenea, au fost vopsite mai multe podețe peste râul care străbate satul și peste canalele morilor, s-au construit două podețe, s-a dat drumul apei pe canalul de la moara din Țarină pentru a fi pusă în funcțiune și chiar s-a schimbat învelitoarea din șindrilă a morii Vlăgioanea.
„A fost o provocare pentru noi să facem acest traseu care să treacă pe la toate morile de apă. Una câte una, le-am descoperit pe fiecare, împreună cu voluntarii care au lucrat la ele. Acest traseu este în primul rând al comunității, deoarece rămâne oamenilor locului care trebuie să îl întrețină, să îl dezvolte, să îi primească pe turiști cu brațele deschise, cu blândețea și ospitalitatea de care ne-am bucurat și noi. Pentru noi va fi o bucurie să vedem că turiștii descoperă toate aceste instalații țărănești de măcinat, farmecul satului, mirosul de făină proaspătă și cu siguranță își vor dori să revină aici, la Eftimie Murgu”, a afirmat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
Totodată, pe tot traseul au fost montate hărți și indicatoare turistice, dar și panouri cu informații despre fiecare moară în parte. Harta traseului și pliantul turistic au fost puse la dispoziția publicului, în mod gratuit, pe site-ul www.taramorilordeapa.ro.
„În cele trei etape ale proiectului nostru, peste 300 de voluntari au spus prezent apelului nostru pentru a face din Rudăria o destinație turistică atractivă. Mă bucur că mulți dintre colegii mei din țară, din București, Timișoara, Sibiu sau chiar Focșani, au venit să dea o mână de ajutor aici, în Banat. Prin acest traseul dorim să oferim tuturor posibilitatea de a vedea ceea ce am văzut noi aici: mori de apă arhaice, care spun povești, un traseu care te poartă prin locuri incredibile”, a declarat Andrei Amarghioalei, coordonatorul proiectului din partea Orange România, care a finanțat inițiativa.
Proiectul „Hai la Rudăria!” a avut parte și de sprijinul Primăriei comunei Eftimie Murgu. „Vă mulțumim tuturor pentru ceea ce ați făcut pentru Rudăria și ne-am bucurat că v-am putut fi alături. Acest traseu va da un impuls în special morilor care nu erau vizitate. Vă invităm să veniți la noi și să descoperiți toate cele 22 de mori de apă din Eftimie Murgu”, a spus primarul comunei, Mihai Otiman.
Cele 22 de mori de apă de la Rudăria fac parte dintr-un ansamblu unic în țară de instalații de măcinat cu o arhitectură simplă, arhaică. Câteva dintre aceste mori au peste un secol vechime, altele sunt mult mai noi, folosind însă aceleași principii ale instalațiilor țărănești. Morile de aici sunt funcționale, iar cele mai multe sunt folosite constant de localnici pentru a măcina făina de mălai, atât pentru coleșă (o rețetă locală de mămăligă), cât și pentru animalele și păsările din gospodării. Zona este o atracție turistică, însă, până în prezent erau vizitate doar câteva dintre morile de apă, amplasate la ieșirea din sat.
În total, în județul Caraș Severin se mai păstrează astăzi aproximativ 250 de mori de apă, iar aproape jumătate dintre acestea sunt funcționale.