FOTO. „Reparată” cu gropi, apoi plombată inutil. O șosea din Timiș aflată în garanție este praf!

drum mantuiala 0

Un nou drum din județul Timiș a fost reparat în bătaie de joc de constructori. Șoferii au semnalat autorităților județene că șoseaua este plină de gropi, acestea, la rândul lor, au cerut firmei care încă are în garanție lucrarea, să repare deficiențele. A făcut-o, dar drumul arată jalnic, așa că este nevoită să remedieze încă o dată neregulile. 

Șoseaua reparată de mântuială este DJ693 Orțișoara-Seceani. Drumul se află încă în garanție.

„Mi-ați semnalat că sunt foarte multe gropi și am cerut să se facă reparații. S-au făcut reparații, dar așa cum vedeți și în imagini, nu am cum să fiu mulțumit de ceea ce am găsit pe teren. Drumul se află încă în garanție, așa că o luăm de la capăt până când firma executantă o să remedieze toate neregulile. Nu sunt dispus ca din bugetul Consiliului Județean să ajungem să plătim pentru o astfel de lucrare.”, a declarat Cristian Moș, vicepreședintele CJ Timiș.

drum mantuiala 2

O situație similară a fost constatată de autoritățile județene și în vară, pe drumul județean care leagă localitățile Jamu Mare de Clopodia. Este și unul din motivele invocate de conducerea CJT pentru care nu a reușit să cheltuiască o bună parte din bugetul alocat dezvoltării, investițiilor în acest an.

CITEȘTE ȘI: Întârzieri în proiectele de investiții din județul Timiș. Sunt probleme legate de avizare și insuficiența forței de muncă

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

O altă lucrare, pe un alt drum județean, va fi recepționată de CJ Timiș după ce execuția va fi verificată în detaliu.

drum bun

„Arată bine, dar voi recepționa lucrarea abia după ce vom carota pentru a verifica faptul că și în subteran lucrurile sunt așa cum trebuie. Este vorba despre o lucrare demarată când eu nu eram vicepreședinte CJT și nu vreau să ne trezim peste un an cu cratere apărute peste noapte.”, a mai spus Moș.

CJ Timiș anunță că DJ691 Fibiș-Giarmata urmează să intre în reabilitare, în perioada aceasta lucrându-se la caietul de sarcini.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/