Caraș-Severinul, județul cu un imens potențial turistic de care prea puțini profită, a fost promovat în rândul tinerilor din toată țara. „Vinovat” de acest lucru este Claudiu Stoica, studentul care a transformat o simplă idee într-un proiect de care cu siguranță vom mai auzi. Este vorba despre tabăra L.O.S.T, organizată în inima naturii cărășene.
Student în anul al III-lea la Facultatea de Business din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Claudiu și-a îndreptat atenția spre locul natal – județul Caraș-Severin. Idei avem cu toții, dar de la a spune până la a face este cale lungă. Nu a fost și cazul tânărului care a reușit să adune laolaltă 27 de participanți din mai multe județe ale țării în cadrul unei tabere gândite de el. Este vorba despre „Land of the Shivered Trees! Crivaia Summer Camp!”, tabără aflată la prima ediție și care a fost pusă la cale împreună cu doi prieteni Albert Bricu și Florin Unghianu.
Timp de patru zile, tineri de 18 și 19 ani au avut ocazia să „guste” din prospețimea naturii cărășene. „Prima ediție a taberei L.O.S.T. a fost foarte reușită. Toți participanții s-au simțit foarte bine, le-au plăcut mult trainingurile, activitățile, dar și drumețiile prin pădure. Vorbim de tineri din Dâmbovița, Galați, Suceava, Constanța, Hunedoara, Botoșani, Cluj, Arad și Caraș-Severin. Au fost activități în care au învățat să lucreze în echipă, dinamice și bazate pe socializare.”, a spus Claudiu Stoica.
Claudiu nu este întâmplător implicat în astfel de activități. Model în alegerile sale este familia, unde chemarea spre antreprenoriat s-a transmis din generație în generație. Și-a dorit să ducă mai departe tradiția taberelor concepute de mama acestuia, Mihaela Stoica, tabere desfășurate la Cabana Claris situată lângă satul Văliug, iar dacă taberele de la Claris sunt destinate copiilor, L.O.S.T este pentru liceeni.
„La realizarea proiectului ne-a ajutat ca și sponsori firma Valber, Primăria, ne-a oferit gratuit transportul în comun, Restaurantul Motif din Reșița are le-a pus participanților la dispoziție micul dejun, de asemenea Promarketing a jucat un rol foarte important, oferind materialele necesare desfășurării taberei (tricouri, badge-uri, stikere, afișe, etc. Traineri au fost mama mea, Mihaela Stoica și Sorin Dandu, din Cluj-Napoca. Feedback-ul participanților ne-a impresionat. Au fost încântați mai ales de condițiile de masă și cazare, dar și de modul în care s-au comportat voluntarii cu ei. Cum au avut grijă să se simtă bine și să fie puși în valoare.”, a mai povestit Claudiu.
În organizare s-au implicat peste 15 voluntari, studenți din Cluj-Napoca, iar prețul a fost accesibil – 430 de lei – în care s-a inclus transportul din Reșița până sus pe munte și înapoi, trei nopți de cazare, trei mese pe zi și un așa-numit „welcome kit”, necesar pentru realizarea activităților.
„În calitate de organizator, pot să spun, din experiență, că această tabără este diferită față de altele. L.O.S.T are un plus pentru că se desfășoară la munte, nu într-un oraș. Ne-am bazat pe acest lucru pentru că am vrut să profităm de aerul liber, dar cu siguranță plusurile și minusurile vor veni odată cu edițiile viitoare.”, a explicat tânărul.
Și pentru că nu s-a săturat de gustul dulce al succesului, Claudiu se gândește deja și la următoarea tabără. „O vom organiza vara viitoare 100%, în perioada 24-30 august, însă sperăm să facem o ediție și în iarnă. Participanților le-a plăcut foarte mult această experiență și cu siguranță vor transmite mai departe amintirile cu care s-au ales din această zonă frumoasă.”, a spus Claudiu.
Studentul are planuri mari. Vrea să atragă fonduri europene pentru ONG-ul recent înființat și să contribuie și mai acut la promovarea turismului din județul Caraș-Severin. De asemenea, nu lasă nici businessul din mână – își dorește să dezvolte prima afacere a familiei, fabrica de mobilă Valber, continuând astfel proiectul de suflet al bunicului său.
Deputatul USR de Timiș, Cătălin Drulă, a ironizat în plenul Parlamentului, unde Guvernul Ciolacu 2 a pimit votul de învestitură. „Dumneavoastră într-o postare și într-un rar moment de sinceritate...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281